Călin Georgescu, câștigător al primului tur al alegerilor prezidențiale, a ales să renunțe la protecția Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Decizia a fost confirmată de surse din anturajul acestuia.
Călin Georgescu a renunțat la protecția SPP
Conform procedurilor, Călin Georgescu ar fi trebuit să beneficieze de protecția Serviciului de Protecție și Pază. Totuși, surse au confirmat că Georgescu a refuzat acest drept, depunând o declarație scrisă în acest sens.
Serviciul de Protecţie şi Pază este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Activitatea SPP implică o colaborare cu structuri precum Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații.
CNA, acuzații privind utilizarea TikTok
În ceea ce privește campania electorală, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sesizat Comisia Europeană cu privire la activitatea platformei TikTok. Potrivit CNA, algoritmii platformei au amplificat conținut favorabil candidatului independent Călin Georgescu, deși TikTok și-a asumat că nu promovează publicitate politică.
Valentin Jucan, membru CNA, a declarat că această situație a generat un dezechilibru în competiția electorală, fiind observat conținut politic amplificat algoritmic, fără cheltuieli declarate de candidat. CNA a solicitat o investigație oficială și măsuri din partea Comisiei Europene, inclusiv o evaluare a riscurilor democratice asociate platformei.
„Ne referim la proiectarea sau funcţionarea serviciilor, cum este TikTok, inclusiv a sistemelor algoritmice şi la modurile în care ele sunt utilizate. Ori, algoritmii TikTok, după părerea noastră, este clar că au fost amplificaţi cu conţinut favorabil unui anumit candidat, generând dezechilibru în competiţia electorală şi periclitând pluralismul politic.
Asta în condiţiile în care chiar platforma TikTok se angajează, prin regulile proprii, să nu favorizeze politic şi să nu aibă un conţinut politic, cu atât mai mult unul finanţat.
Ori semnele de întrebare, pe care şi Biroul Electoral Central a decis să le analizeze, referitoare la faptul că nu a declarat nicio cheltuială candidatul, ridică mai mult decât serioase semne de întrebare”, a declarat, la Digi 24, Valentin Jucan.
Rezultatele investigației, după turul al doilea
CNA a indicat că rezultatele unei eventuale investigații vor fi disponibile după turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
„Asta înseamnă că toate instituţiile responsabile să protejeze democraţia trebuie să-şi pună în mişcare mecanismele proprii şi să transmită societăţii că, realmente, ne aflăm într-o situaţie de a ne întoarce către Rusia sau de a rămâne o ţară liberă şi pro-occidentală”, a subliniat Valentin Jucan.