Fostul ministru de Externe a făcut mai multe declarații despre Călin Georgescu. În timpul mandatului său, Ungureanu a inițiat o reformă a MAE, solicitând verificarea tuturor diplomaților de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a identifica posibile colaborări cu fosta Securitate.

Mihai Răzvan Ungureanu a făcut mai multe declarații despre Călin Georgescu

În urma acestui proces, mai mulți angajați au părăsit ministerul, printre care și Călin Georgescu. Fostul ministru a precizat însă că nu poate confirma dacă plecarea acestuia a fost cauzată de rezultatele verificărilor.

Ungureanu a explicat că Georgescu ar fi încercat să obțină o poziție de director într-un departament din minister, o funcție rezervată diplomaților de carieră. În cadrul reformei inițiate la MAE, s-a urmărit eliminarea influențelor politice și a persoanelor fără experiență diplomatică, ceea ce a dus la plecarea mai multor angajați care nu se mai regăseau în noile structuri ale instituției.

„Nu l-am cunoscut. Cel puțin eu nu-mi aduc aminte să-l fi văzut vreodată și nici nu cred că prezenta vreo importanță de vreun fel. A avut un pasaj temporar prin Ministerul de Externe, parașutat de neunde, într-o calitate vagă de consilier onorific al predecesorului meu de atunci, domnul Mircea Geoană. Eu mă îndoiesc că domnul Geoană l-ar fi cules pentru a-l aduce în preajmă și apoi părea să se fi permanentizat”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu la Digi24.

Călin Georgescu
SURSA FOTO: captură de ecran Sky News

Ungureanu și-a exprimat scepticismul cu privire la mai multe declarații

Referindu-se la afirmațiile lui Călin Georgescu conform cărora ar fi fost informat „permanent, chiar din interior” de oameni din serviciile secrete ale României, Ungureanu și-a exprimat scepticismul. Acesta a subliniat că astfel de situații nu sunt neobișnuite, deoarece anumiți pensionari care au activat în zone sensibile ale statului român pot căuta să se apropie de candidați politici pentru a obține anumite avantaje. Totuși, a precizat că furnizarea de informații confidențiale de către foști sau actuali ofițeri ai serviciilor de informații este un act pedepsit prin lege.

„Pe seama deciziilor mele la început de mandat, decizii de reformare a Ministerului, când am cerut verificarea de către CNSAS a biografiilor diplomaților din subordinea Ministerului sau angajați în minister, când am cerut audit financiar, audit pe resurse umane pentru a stăpâni influxul de rude, prieteni politici și al altor persoane în instituție, mulți au plecat foarte repede, nu s-au mai regăsit în ceea ce se transforma Ministerul în acel moment, într-o instituție care funcționa modern, care avea criterii de excelență și care nu mai putea adăposti umbre. A plecat și el”, a mai spus fostul ministru.

În ceea ce privește ofițerii activi, fostul director SIE și-a exprimat îndoiala că aceștia ar putea livra date unor candidați politici, subliniind existența unor reguli stricte care interzic implicarea acestora în activități politice.

„Nu sunt rare cazurile în care pensionari a căror activitate i-a făcut să treacă prin anumite zone mai sensibile ale statului român, să se lipească de către un candidat, nu neapărat candidați la Președinție, în încercarea de a de a se bucura de favoruri, presupunând că succesul electoral este garantat.

Există rezerviști care, de exemplu, dacă au avut intuiția bună să sprijine pe cine trebuie, ajung în varii poziții de consilieri, uneori chiar de șefi de agenții. Dar maculatura pe care acești rezerviști o trimit către potențialul bine-făcător, către candidat este de foarte multe ori rizibilă. În primul rând, rezerviștii, dacă sunt lucizi, știu foarte bine că orice dezvăluire de informații confidențiale la care cândva au avut acces se pedepsește drastic prin lege. Nu-și permit să riște așa ceva. Nu înseamnă că nu există și oameni care o fac.

În ceea ce privește ofițerii activi, eu mă îndoiesc că există cineva care să livreze unui candidat date la care acel candidat n-avea dreptul de acces. Sunt niște reguli foarte, foarte stricte, care, de exemplu, opresc ofițerii activi să fie implicați în activități politice curente, militante. Aici sunt foarte reticent”, a conchis Ungureanu.