Comisia de etică a Universității Politehnica din București a anunțat că investighează circumstanțele angajării lui Călin Georgescu și avansarea în cariera didactică, în urma unei sesizări depuse la Pitești, conform informațiilor publicate de Edupedu.
Călin Georgescu este atacat din toate părțile
Sesizarea a fost inițiată în legătură cu perioada în care Georgescu a fost angajat la Universitatea din Pitești, instituție devenită ulterior centru universitar al Universității Politehnica din București. Aceasta include suspiciuni privind presupuse nereguli în procesul său de angajare și promovare în cadrul carierei didactice.
Pe lângă aceste aspecte procedurale, sesizarea subliniază și o serie de declarații făcute de Georgescu. Acestea ar include, potrivit surselor, declarații care „neagă știința, evidențele, cercetările, medicina, promovează teorii ale conspirației și în care sunt poziții care pot fi considerate incompatibile cu statutul de cadru didactic universitar”.
Anunțul completează o serie de lovituri cu care se confruntă candidatul independent
Universitatea Politehnica a confirmat că sesizarea se află în analiza Comisiei de etică. În cazul în care acuzațiile se dovedesc întemeiate, Georgescu ar putea să se confrunte cu sancțiuni, care ar varia de la avertismente oficiale până la măsuri mai severe, precum încetarea colaborării cu instituția.
Anunțul completează o serie de lovituri cu care se confruntă candidatul independent Călin Georgescu, după ce acesta a câștigat poziția de favorit în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Amintim că Georgescu este în prezent lector universitar angajat ca titular la Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București, conform site-ului instituției.
Acesta predă la Departamentul Ingineria Mediului și Științe Inginerești Aplicate de la Facultatea de Științe, Educație Fizică şi Informatică de la Centrul universitar Pitești din 2021 până în prezent.
Georgescu este titular al cursurilor „Factori de risc, depoluare și refacerea mediului” și „Gestiunea integrată a deșeurilor”, potrivit CV-ului de pe site-ul universității.
O reacție a venit și de la Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București. Printr-un comunicat de presă, a anunțat că este o instituție „apolitică și imparțială” și ai cărei membri au „dreptul personal” de a se implica în activități politice.
Politehnica afirmă că opiniile și declarațiile membrilor comunității sale „trebuie înțelese ca strict personale, nereflectând poziția instituției, fiind separate de misiunea academică”.
Instituția a anunțat și că încurajează societatea să participe activ și responsabil la vot.