Călin Georgescu îi cere lui Donald Trump să intervină în vederea reluării alegerilor prezidențiale din România
Călin Georgescu a declarat în cadrul podcastului „Shawn Ryan Show”, găzduit de Shawn Ryan, fost luptător Navy SEAL și fost membru al CIA, că Statele Unite ale Americii nu au oferit nicio reacție în legătură cu situația sa.
Românul a afirmat că americanii nu iau nicio poziție să critice „lovitura de stat” și „instaurarea dictaturii” din țara noastră, după anularea alegerilor prezidențiale. Totodată, a atras atenția americanilor, inclusiv președintelui Donald Trump, exprimându-și speranța că, după data de 20 ianuarie, va primi „un semnal”, adică sprijin din partea Administrației Trump.
”S-a creat un precedent pentru SUA. Toată lumea așteaptă schimbarea pe care o va aduce Trump. Au instaurat dictatura în România. Nu există o reacție. Uniunea Europeană e pro război, noi nu suntem, noi vrem doar pace. Nu vreau să văd un bărbat, tânăr, să fie implicat în această situație.
Ieri au ales data noilor alegeri, dar sunt o fraudă și mai mare. Noi am discutat deja despre cum au fost anulate alegerile neconstituțional, după ordin. CCR a fost creată ca să ajute sistemul oligarhic în orice situație. Este un Coup D’Etat fără rușine, în fața lumii întregi, problema e că nu există nicio reacție. E doar o reacție din fața poporului, oficial nu avem nicio reacție.
Așadar, ce se întâmplă aici? Acceptăm dictatura? Înseamnă că și SUA acceptă asta? Poate mâine putem vedea asta, o dictatura la Washington? Precedentul e foarte periculos. Cum poate fostul președinte să fie ilegal în funcție? Guvernul e ilegal, nimeni nu zice nimic”, a declarat el.
Ulterior, Călin Georgescu i-a întrebat pe americani dacă sunt cu adevărat credincioși, în contextul în care se aștepta deja la o reacție clară din partea Washingtonului, una evident favorabilă curentului suveranist din România. Cu toate acestea, până în prezent, o astfel de reacție nu a apărut.
”Asta e întrebarea mea, ce scrie pe bancnota de un dolar, ”in God we trust”, e pe bune? Noi avem încredere in Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să ajungem aici. Vom continua. Ori ai credință, ori nu. Acesta e mesajul meu, crezi sau nu în Dumnezeu? Aici vorbim la nivel spiritual. E clar, nu e doar despre economie.
Suntem într-o situație isterică pentru o schimbare mare după 100 de ani de nicio democrație reală. Noi românii nu ne jucăm, suntem convinși să continuăm pentru demnitatea noastră.
De ce Washington nu e acolo? De asta au anulat alegerile, pentru că am spus pace. Trebuie să fim conștienți că suntem într-o situație periculoasă, nu avem lideri în Europa, avem doar marionete ca în România.
Nu există un lider, e o marionetă condusă de sistemul oligarhic. Sper ca președintele Trump să fie un lider. Până în prima zi, primul minut. E aproape imposibil să acceptăm asta, noile alegeri sunt o fraudă și mai mare, noi vrem turul secund, vrem ca Trump în prima zi de mandat să dea un semnal clar. Noi în rest suntem poporul român cu Dumnezeu și ne vom continua drumul cu demnitate”, a spus acesta.
Motivarea Curții de Apel București în cazul lui Georgescu
Amintim că recent, magistrații de la Curtea de Apel București (CAB) au motivat decizia prin care au respins cererea lui Călin Georgescu de a contesta trei hotărâri ale Biroului Electoral Central (BEC) privind anularea alegerilor prezidențiale. Potrivit instanței, decizia s-a bazat pe faptul că hotărârile Curții Constituționale a României (CCR) sunt obligatorii pentru toți cetățenii și instituțiile. De asemenea, BEC este instituția însărcinată cu implementarea acestor hotărâri, respectarea lor fiind o condiție esențială în procesul electoral.
Decizia nr. 230D/06.12.2024 a fost emisă de …… în baza unui comunicat oficial al Curții Constituționale, prin care a fost anunțată soluția adoptată la data de 06.12.2024. Conform articolului 147 din Constituție, această soluție are caracter definitiv și obligatoriu.
Curtea a respins criticile formulate de cei care au contestat decizia, subliniind că Decizia nr. 230D/06.12.2024 nu a fost emisă înainte de adoptarea hotărârii Curții Constituționale, ci doar înainte de publicarea motivării acesteia. Curtea a reiterat că deciziile sale devin obligatorii din momentul adoptării soluției, în timp ce considerentele servesc doar la explicarea motivelor care au stat la baza deciziei respective. Mai multe puteți citi aici.