Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a susținut că un astfel de atac ar putea evolua în mai multe etape, dintre care prima ar consta în compromiterea economică, socială și politică, iar a doua ar putea implica „o lovitură de stat” orchestrată cu sprijinul structurilor militarizate.
CTP pune paie pe foc în cazul alegerilor prezidenţiale din România
Gazetarul a precizat că „atacul hibrid” rusesc nu ar fi încetat, subliniind că natura sa permite desfășurarea prin diverse mijloace. Potrivit gazetarului, prima etapă ar putea implica deteriorarea instituțiilor democratice esențiale, cum ar fi Președinția, Parlamentul, Guvernul și Curtea Constituțională, alături de o degradare gravă a economiei și o polarizare socială accentuată.
Într-o postare pe rețelele sociale, acesta a trasat un scenariu sumbru, sugerând că, odată create condițiile de instabilitate, s-ar putea declanșa etapa a doua, care ar consta într-o „lovitură de stat”.
„A spus cineva că atacul hibrid al Rusiei împotriva României a încetat? Fiindcă așa se și cheamă, hibrid, el poate fi dus cu tot felul de mijloace.
Să zicem că în desfășurare e doar prima lui etapă: subminarea până la compromiterea totală a principalelor instituții democratice, Președinție, Parlament, Guvern, Curte Constituțională, deteriorarea galopantă și gravă a situației economico-financiare a țării, disoluția autorității, suferință și ură socială, neoceaușism fascistoid, stat eșuat”, a scris CTP pe Facebook.
El a lansat apoi o critică adresată președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, cât și susținătorilor săi. Gazetarul a făcut o paralelă între o așa-zisă „năvală a salvatorilor” în Parlamentul României și incidentul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu, în SUA.
„Acesta este cadrul perfect pentru a lansa etapa a doua: o lovitură de stat ca la carte cu concursul structurilor militarizate.
Ce ziceți de o năvală a „salvatorilor” României în Parlament și în Guvern, neoprită de nimeni, ca la Capitoliu în 6 ianuarie 2021?”, a mai scris gazetarul.
Gazetarul a lansat mai multe avertismente
Gazetarul a invocat precedentul din decembrie 1989, afirmând că Rusia ar fi utilizat Revoluția împotriva lui Nicolae Ceaușescu pentru a-și impune un om de încredere la conducerea României, în persoana lui Ion Iliescu. Pornind de la acest exemplu, Popescu s-a întrebat de ce Moscova nu ar încerca să repete o astfel de strategie în 2024, având în vedere alegerile prezidențiale din România.
De asemenea, el a susținut și că situația politică actuală ar putea oferi Rusiei un context favorabil pentru intervențiile despre care vorbește, în condițiile în care primul tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 a fost anulat de Curtea Constituțională a României (CCR).
„În decembrie 1989, Rusia a folosit Revoluția împotriva lui Ceaușescu pentru a-și pune omul la Președinția României. De ce n-ar face-o și în 2024?”, a mai spus el.
Amintim că alegerile pentru Președinția României se vor relua în primăvara lui 2025, după ce Curtea Constituțională a anulat pe 6 decembrie primul tur, câștigat în mod impresionat de Călin Georgescu.