Referindu-se la Călin Georgescu, a cărui candidatură a contestat-o, Becali a declarat că acesta nu mai are relevanță pe scena politică, considerându-l „istorie”.
Becali: ”E nevoie de Simion”
George Simion, liderul AUR, și Ana Maria Gavrilă și-au anunțat miercuri intenția de a-și depune candidaturile pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central (BEC), Simion precizând că are „acceptul” lui Călin Georgescu.
Gigi Becali a declarat la Antena 3 CNN că judecătorii Curții Constituționale ar trebui să permită candidatura lui Simion, avertizând că invalidarea acesteia ar lăsa-o pe Anamaria Gavrilă drept principală reprezentantă a curentului suveranist, ceea ce, în opinia sa, ar aduce prejudicii imaginii României.
„Eu am lăudat CCR că l-a invalidat pe Georgescu, acum îi sfătuiesc și îi rog să nu îl invalidez pe Simion că altfel s-ar retrage și asta ne-ar mai trebui acum, Anamaria Gavrilă candidată la președinție. Asta ne-ar lipsi, le-am avut pe toate. Chiar așa am ajuns? Ajungem de râsul lumii”, a declarat Becali.
Anamaria Gavrilă, o femeie ,, foarte obraznică”
Despre Anamaria Gavrilă, șefa POT, Gigi Becali a declarat că inițial i-a făcut o impresie bună, menționând că la prima lor întâlnire în Parlament i-a strâns mâna, considerând-o „o femeie bună”. Ulterior, însă, a susținut că aparițiile acesteia l-au făcut să își schimbe părerea, descriind-o drept „foarte obraznică” și acuzând-o de „tupeu și obrăznicie ieșite din comun”. Becali a adăugat că, în opinia sa, „femeia își pierde feminitatea” când are un astfel de comportament și s-a întrebat retoric dacă Gavrilă este pregătită pentru o astfel de candidatură, făcând referire la vârsta și studiile acesteia.
Georgescu a fost „trădat” de proprii bodyguarzi
Becali a mai susținut că George Simion va fi lăsat să candideze tocmai pentru a împiedica o candidatură a Anamariei Gavrilă, adăugând că oricum aceasta nu ar avea șanse, deoarece Călin Georgescu nu mai are suficientă influență pentru a impune un candidat, „mai ales pe Gavrilă”.
El a afirmat, de asemenea, că Simion urmează indicațiile lui Georgescu, dar a prezis că acesta din urmă nu va mai conta în peisajul politic peste două luni. Becali a subliniat că popularitatea lui Georgescu este în declin, menționând că „l-au lăsat și bodyguarzii” și că, dacă în trecut avea sute de susținători, acum abia s-au strâns zece la BEC. În opinia sa, Georgescu a devenit irelevant: „E istorie, la revedere”.