Un apropiat al lui Călin Georgescu, legături cu Serviciului Secret al Armatei Ruse, GRU

Marius Oprea, istoric expert în Securitate și Servicii secrete, spune că Bogdan Vacusta, fost ofițer al serviciului secret al Armatei (DGIA) și apropiat al lui Călin Georgescu, a lucrat sub comanda unui fost șef al unei rețele de spionaj rusești (GRU) din România.

Bogdan Vacusta este cel cu care Călin Georgescu a înființat Asociația „Pământ Strămoșesc”, organizație al cărei sediu a fost percheziționat de procurori luni.

Bogdan Vacusta
Bogdan Vacusta (stânga) / SURSA FOTO: IndependentNews

În anul 1994, în România, rețeaua GRU a trecut printr-o schimbare de conducere: gruparea cunoscută drept „Corbii” a fost înlocuită cu „Corbii tineri” și a primit un nou lider. Acesta era un general care, la un moment dat, a ajuns șef al serviciului secret al Armatei (DGIA).

După ce Emil Constantinescu a devenit președinte, generalul s-a retras din funcție și a intrat în afaceri cu medicamente. Mai târziu, la ordinul Kremlinului, Ion Iliescu l-a reactivat și l-a numit șef al Direcției de Înzestrare a Armatei.

În această poziție, generalul nu doar că a furnizat arme unor grupări implicate în războiul civil din Congo, dar și-a folosit influența pentru a aduce oameni fideli (pe care îi numește „corbii tineri”) în structurile de informații militare și în alte domenii strategice.

Marius Oprea nu știe exact când acest general a intrat în contact cu Călin Georgescu, dar este sigur că foști subalterni ai săi au ajuns să lucreze pentru politician. Faptul că aceștia nu se mai ascund arată, în opinia sa, că se simt aproape de o mare reușită.

„În 1994, a avut loc o predare de ștafetă în rețeaua GRU din România. ”Corbii” au devenit ”Corbii tineri” și au primit un nou comandant. Un general, ajuns chiar șef al Direcției Generale de Informații a Armatei, care a trecut în rezervă, de cum Constantinescu a câștigat alegerile și s-a apucat de afaceri cu medicamente.

A fost reactivat, la ordin de la Moscova, de Ion Iliescu și pus chiar șef al Direcției de Înzestrare a Armatei (anecdotic vorbind, aceasta a fost și ocazia cu care, între altele, a alimentat cu AKM-uri de la Cugir ambele tabere din războiul civil din Congo – ”teatrul de operații” de până mai ieri al armatei ”legionarilor” lui Potra).

Mult, mult mai discret, a alimentat cu ”corbi tineri” structurile informative militate, dar și alte zone de interes. Nu știu când, dacă el s-a întâlnit cu Georgescu atunci, ori ulterior. Dar că foști subalterni ai săi i s-au alăturat acestuia și au ieșit chiar la vedere: e un semn al apropiatei victorii, în fața căreia nu mai stă nimic.

Am avut și această confirmare. ”Constantin Bogdan Vacusta a fost angajat al MApN, în structuri ale Direcției generale de informații a Apărării, în perioada 2002-2015”, este un răspuns oficial al Ministerului Apărării”, a spus istoricul pe Facebook.

Bogdan Vacusta, expert în criptomonede

Bogdan Vacusta a devenit expert în criptomonede în timpul activității sale în serviciul secret al Armatei (MApN). La șapte ani după ce a plecat din acest domeniu, Vacusta a înființat, împreună cu Georgescu, Asociația „Pământ Strămoșesc”.

Într-o lucrare de specialitate, Vacusta a analizat creșterea folosirii criptomonedelor pentru activități ilegale în 2022, inclusiv pentru evitarea sancțiunilor internaționale. Potrivit acestei lucrări, cele mai multe entități implicate în astfel de activități provin din Rusia, Coreea de Nord și Iran, țări vizate de sancțiuni impuse de comunitatea internațională.

Lucrarea lui Vacusta explică, în detaliu, cum sunt utilizate criptomonedele pentru infracțiuni cibernetice, spălare de bani, finanțarea terorismului și operațiuni speciale coordonate de adversari.

Parchetul Militar s-ar investiga finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu

Ancheta privind finanțarea campaniei electorale a lui Georgescu s-a lărgit, iar procurorii au efectuat percheziții și la o asociație pe care el a fondat-o împreună cu un fost ofițer de informații din MApN. Asociația se numește „Pământul Strămoșesc” și are legături cu o revistă legionară din perioada interbelică.

Vacusta, care a fost unul dintre fondatorii acestei asociații, a lucrat ca ofițer la Direcția Generală de Informații a Apărării între anii 2002 și 2015. În noiembrie 2024, când a fost surprins în mai multe fotografii alături de Georgescu, Vacusta era „director de dezvoltare” în cadrul aceleași asociații.

Recent, numele lui Vacusta a apărut în diverse articole despre criptomonede, unele dintre ele fiind preluate chiar de o revistă susținută de Academia Română. De asemenea, Vacusta ar fi participat, de-a lungul timpului, la mai multe conferințe în Federația Rusă.