Alexandru Muraru: „Este doar o chestiune de timp până când firul banilor va ajunge la Călin Georgescu”
Liderul PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a afirmat că ancheta privind campania lui Călin Georgescu va ajunge inevitabil la acesta, în ciuda tentativelor de intimidare a autorităților.
Acesta a acuzat Partidul Oamenilor Tineri (POT) că încearcă să influențeze ancheta desfășurată de instituțiile statului.
Acuzații privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Alexandru Muraru a criticat-o pe Anamaria Gavrilă, președinta POT, afirmând că aceasta încearcă să intimideze ministrul Afacerilor Interne și instituțiile implicate în investigarea campaniei lui Călin Georgescu.
„Doamna Anamaria Gavrilă, care şi-a adus întreaga familie în Parlament pe listele de deputaţi şi senatori ai POT, un partid de 6 la sută ai cărui lideri agresează fizic şi verbal jurnalişti şi oficiali, consideră că poate intimida ministrul Afacerilor Interne şi organele statului român implicate în anchetarea dedesubturilor campaniei rusofilului neolegionar Georgescu. Este clar ca lumina zilei că lanţul se strânge în jurul candidatului prorus şi este doar o chestiune de timp până când firul banilor va ajunge până la acesta”, a scris Muraru.
Acesta a acuzat liderii POT de agresiuni fizice și verbale împotriva jurnaliștilor și oficialilor și a susținut că partidul urmărește să aducă prejudicii României.
„Acești oameni fără scrupule sunt dispuși să ducă România în întuneric, să acționeze tocmai împotriva intereselor țării noastre. Acești agenți ai propagandei ruse nu vorbesc în numele românilor, ci doar în numele intereselor Federației Ruse și punând înainte propriile lor beneficii”, a afirmat Muraru.

Reacția Partidului Oamenilor Tineri
Partidul Oamenilor Tineri a criticat marți acțiunile Ministerului de Interne, susținând că ministrul Cătălin Predoiu a utilizat „practici securiste” și că a ordonat percheziții „abuzive” la locuința șefului de campanie al lui Georgescu.
Anamaria Gavrilă a declarat că „este halucinant cum vechii politicieni calcă în picioare democrația și drepturile românilor. Astăzi ministrul PNL Predoiu a acționat întocmai ca un securist și a trimis mascații acasă, peste șeful de campanie al lui Călin Georgescu. Nu au avut niciun motiv legitim pentru această acțiune”.
POT a anunțat că îl va chema pe ministrul de Interne în Parlament pentru explicații privind această acțiune.
Într-un comunicat oficial, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a precizat că percheziția desfășurată marți la locuința șefului de campanie al lui Călin Georgescu a avut loc în cadrul unui dosar penal și s-a desfășurat sub coordonarea unității de parchet competente, respectând cadrul legal în vigoare.