Criteriile de eligibilitate pentru candidatura la prezidențiale

Posibila candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale ridică întrebări privind validarea dosarului său de către Biroul Electoral Central (BEC).

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a explicat criteriile esențiale pe care trebuie să le îndeplinească orice candidat și motivele pentru care o candidatură ar putea fi respinsă înainte de a ajunge în fața CCR.

Călin Georgescu
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Verificările efectuate de BEC

Conform legii, BEC verifică inițial dacă persoana care dorește să candideze îndeplinește condițiile de eligibilitate: cetățenia română, vârsta minimă de 35 de ani, capacitatea juridică deplină și lipsa unor interdicții impuse de lege, cum ar fi apartenența la instituții care interzic implicarea politică (armată, magistratură etc.). De asemenea, dosarul trebuie să fie lipsit de probleme legate de condamnări penale care atrag interdicția drepturilor electorale.

O atenție deosebită va fi acordată verificării semnăturilor necesare pentru susținerea candidaturii, aspect care a generat controverse în trecut. Potrivit lui Zegrean, BEC dispune de o listă clară cu documentele obligatorii și criteriile pe care dosarele trebuie să le îndeplinească pentru a fi validate.

„Mai întâi se uită dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a candida. Să fie cetățean român, să fi împlinit vârsta de 35 de ani, să nu fie pus sub interdicție judecătorească, să nu fie debil mintal, să nu facă parte din instituții ai căror membri nu pot face politică, armata, judecătorii și așa mai departe”, a spus Zegrean.

„Și mai au o condiție, să nu fie condamnat pentru o infracțiune care îl face nedrept să candideze sau să îi fie interzise drepturile”, a adăugat el.

Rolul Curții Constituționale în validarea candidaturii

Întrebat despre o posibilă decizie a Curții Constituționale în cazul unei contestații privind candidatura lui Călin Georgescu, Zegrean a subliniat că analiza se va face strict pe documentele depuse.

Nu se va recurge la comparații cu alte dosare, inclusiv cu cazul Dianei Șoșoacă sau cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

„Eu cred că este o listă afișată acolo, la BEC, cu condițiile care trebuiesc îndeplinite, ce trebuie să conțină dosarul de candidatură și, în primul rând, îi vor verifica semnăturile, pentru că de multe ori au fost probleme cu semnăturile”, a mai declarat fostul președinte al CCR.

„E în funcție de ce depune el acolo și ce va scrie cel care va face o contestație. Nu se vor uita dacă corespunde cu dosarul sau dacă e identic cu dosarul doamnei Șoșoacă și în niciun caz nu vor face asta. Nu vor compara cele două situații. Se vor limita la documentele existente în dosar.”

Declarațiile politice și impactul asupra candidaturii

În ceea ce privește declarațiile publice ale lui Georgescu, precum cele referitoare la ieșirea României din UE sau NATO, fostul președinte al CCR consideră că acestea nu constituie un impediment legal pentru candidatură. El a subliniat că alegerile sunt decise de votul cetățenilor, nu de instanțe, iar în lipsa unei condamnări definitive, declarațiile rămân simple opinii politice, fără consecințe juridice asupra dreptului de a candida.

„Declarațiile pe care le face nu cred că îl pot opri din a candida, pentru că nu Curtea Constituțională îl face președinte, îl fac președinte voturile poporului, deci alegerile se câștigă la urne, nu la justiție. Am mai spus astea de atâtea ori. Sunt deocamdată doar acuzații, doar susțineri, doar vorbe. Nu a fost condamnat pentru așa ceva. E prematur să spunem că va fi oprit de la a candida pentru că a declarat că el nu vrea în UE sau că va organiza referendum pentru ieșirea României din Uniunea Europeană sau din NATO. Sunt doar spuneri, sunt vorbe”.