Fostul premier Ludovic Orban a criticat dur decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a anula scrutinul după victoria lui Călin Georgescu în primul tur, considerând-o o „lovitură de stat” și un atac asupra democrației, întrucât aceasta ar fi contrazis voința electoratului.
Orban a criticat decizia CCR de a anula scrutinul după victoria lui Călin Georgescu în primul tur
Orban a susținut că hotărârea Curții nu s-a bazat pe dovezi solide, ci pe informări primite de la Serviciul Român de Informații (SRI), care nu ar putea constitui probe juridice.
El a explicat că decizia Curții Constituționale de a invalida alegerile s-a bazat pe informații care indicau o posibilă intervenție a unei puteri străine în sprijinul unui candidat și pe acuzații privind fraudarea procesului electoral.
„Eu vă spun că gândesc logic, nu am nicio informație, nu știu ce are de gând să facă statul de drepți sau CCR-ul sau altcineva. Pe de altă parte, cei care acceptă sau nu acceptă un candidat la președinție sunt judecătorii Curții Constituționale.
Totuși, el a subliniat că aceste informări nu au fost susținute de probe prezentate de un procuror general sau de o anchetă oficială. În opinia sa, în cazul în care Curtea Constituțională ar permite lui Georgescu să candideze în continuare, acest lucru ar demonstra că instituția a devenit, de fapt, cea mai puternică echipă de campanie a acestuia.
Curtea Constituțională, nu vreau să discut aberațiile, șirurile de decizii contradictorii pe care le-au luat, dar Curtea Constituțională, deși a validat turul 1, până la urmă, a anulat alegerile fără să aibă nicio bază constituțională și legală. A anulat alegerile. De ce a anulat alegerile? În baza informațiilor SRI, SIE, care spun că este intervenția unei puteri străine în susținerea unui candidat și că au fost fraudate alegerile în felul ăsta.
Păi eu nu pot să cred că după ce ai anulat alegerile că a intrat Georgescu în turul 2, tu îl mai lași să candideze, Curtea Constituțională. Dacă îl lasă să candideze, dacă îi dau voie să candideze, înseamnă că ei de fapt au fost cea mai puternică echipă de campanie pentru Călin Georgescu, dacă îl lasă să candideze. Asta nu înseamnă că va câștiga Călin Georgescu.
Eu nu cred că va fi lăsat să candideze. Spun asta, încă o dată, de pe pozițiile în care vă rog să îmi urmăriți punctele de vedere și pozițiile publice pe care le-am avut, eu am luat o poziție printre cele mai dure, deși nu eram implicat personal în turul 2, împotriva deciziei Curții Constituționale, pe care am calificat-o ca o lovitură de stat și ca un atac violent împotriva fundamentului democrației, care este respectarea voinței corpului electoral prin anularea unor alegeri în care s-au exprimat oamenii”, a declarat Orban la B1 TV.
Anularea scrutinului, o încălcare gravă a principiilor democratice
Orban a menționat că a avut una dintre cele mai ferme poziții publice împotriva deciziei Curții, chiar dacă nu era direct implicat în turul al doilea al alegerilor. El a reiterat că anularea scrutinului ar reprezenta o încălcare gravă a principiilor democratice, deoarece ar ignora votul exprimat de cetățeni.
În ceea ce privește posibilele alianțe ale lui Georgescu, Orban a exclus varianta ca acesta să susțină un alt candidat fără a obține ceva în schimb, precum poziția de prim-ministru într-un tandem politic. El a susținut că George Simion, liderul AUR, l-a susținut inițial pe Georgescu, prezentându-l ca posibil premier, dar ulterior s-a distanțat de acesta, temându-se că i-ar putea afecta propria influență în partid.
„Dacă au intrat în turul 2, au intrat în turul 2, da? Eu n-am mai văzut în nicio țară ca niște alegeri și decizii a unei instituții care are un așezământ constituțional și legal să fie bazat pe niște informări SRI.
Informările SRI sunt informări SRI, nu sunt probe, nu sunt dovezi. Nimeni nu-și asumă. Dacă era procurorul general care venea și deschidea o anchetă cu fapte, cu dovezi sau cu indicii foarte solide despre încălcarea legii electorale, despre fraudare, despre intervenția Rusiei… Deci eu am fost categoric împotriva deciziei Curții și am constituit-o cel mai grav atac împotriva democrației.
(…) Eu nu cred că Georgescu va pune mâna pe un candidat sau dacă o va face, o va face numai dacă el va avea ceva de câștigat. Adică să fie premier, să facă un tandem.
Hai să fim serioși, pe cine să pună mâna? Că Simion a cochetat cu el, l-a adus, l-a prezentat ca prim-ministru după care i-a dat un șut în fund, nu știu, după o emisiune televizată, dar probabil i-a dat un șut în fund că a văzut că are ceva priză și că poate să-i umbrească leadershipul meschin și profund nedemocratic. Nu cred că Georgescu va fi lăsat să candideze și nu cred că Georgescu va pune mâna pe un candidat”, a mai spus Orban.
Georgescu a câștigat un avans semnificativ datorită unui sprijin puternic din partea diasporei
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențialele din noiembrie 2024, a înregistrat un avans considerabil în fața contracandidatului său, Elena Lasconi, din partea USR. Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor cu un total de 337.000 de voturi în plus, având o diferență de aproape 130.000 de voturi față de Lasconi.
Totuși, analiza acestui rezultat nu se oprește doar la numărul de voturi, ci oferă o perspectivă mai profundă asupra motivelor care au stat la baza acestei opțiuni a diasporei românești.
Unul dintre factorii care au influențat aceste rezultate a fost perspectiva diasporei. Conform psihologului Victor Gelan din Germania, diaspora a făcut o distincție importantă între a fi anti-UE și a fi anti-politici ale Uniunii Europene. Gelan a explicat că românii din străinătate nu sunt neapărat împotriva Uniunii Europene, dar au critici față de deciziile luate de politicienii care o conduc.
Acest tip de viziune este des întâlnit în rândul celor care simt că politicienii europeni nu reflectă interesele cetățenilor lor, iar deciziile luate la nivel european nu sunt mereu în beneficiul acestora.