Noi candidați în cursa pentru Cotroceni

Călin Georgescu, prim-ministru în România?! Luni, pe 20 ianuarie, a început oficial campania de strângere a semnăturilor pentru alegerile prezidențiale programate pentru luna mai, iar tabloul potențialilor candidați s-a schimbat semnificativ față de cel din toamna anului trecut.

Astfel, dintre cei 14 candidați care s-au înscris în cursa precedentă, doar Călin Georgescu și Elena Lasconi și-au exprimat intenția de a candida și în această rundă.

În noua campanie pentru Cotroceni, apar multe nume noi, iar unul dintre politicienii menționați este membru PSD și a fost amenințat de Marcel Ciolacu cu excluderea din partid dacă își va depune candidatura, și anume Victor Ponta. În prezent, acesta caută sprijin extern pentru planurile sale, aflându-se în aceste zile în Statele Unite, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump.

Subiectul candidaturilor pentru președinția României a fost abordat de Mitică Dragomir și Horia Ivanovici în cadrul podcastului „Profețiile lui DON Mitică”, unde au discutat despre șansele lui Victor Ponta de a câștiga alegerile și posibilitatea ca acesta să devină președintele României în urma scrutinului din acest an.

“N-are nicio şansă, cu toate că e sprijinit de un tip foarte tare. Este sprijinit de Sebastian Ghiţă, care este un tip foarte puternic”, a spus Mitică Dragomir.

Totodată, fostul președinte al LPF a făcut câteva dezvăluiri din culisele politice, povestind despre legăturile mai puțin cunoscute dintre mediul de afaceri din România și familia președintelui Statelor Unite.

“Să-ţi dau şi ceva în premieră. Adrian Thiess, care e omul dracului, prieten cu băiatul cel mare al lui Trump, l-a dus pe Trump Jr. la Ghiţă în Belgrad şi la preşedintele Serbiei şi l-a adus şi în România. Şi eu am fost invitat, dar nu m-am dus”, a dezvăluit el.

dumitru dragomir-mitică dragomir
Mitică Dragomir; SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Cum ar putea Călin Georgescu să ajungă premierul României

Mai mult, Mitică Dragomir a dezvăluit un scenariu pe care l-a descris ca fiind secret, un plan care ar beneficia de susținerea americanilor, având în vedere persoanele implicate.

Mai exact, spune fostul președinte al LPF, în cazul în care Georgescu va fi acceptat să candideze, Ponta ar urma să devină prim-ministru, în locul lui Ciolacu. În schimb, dacă Georgescu nu va fi acceptat, Ponta ar veni cu ajutorul lui Georgescu, urmând ca Ponta să devină președinte, iar Georgescu prim-ministru.

“Dacă este acceptat Georgescu să candideze, Ponta ar urma să fie prim-ministru, în locul lui Ciolacu. Dacă nu e acceptat Georgescu, ar urma să vină Ponta cu ajutorul lui Georgescu. Adică să fie Ponta preşedinte, cu Georgescu prim-ministru.

Asta este în premieră, nu a dat-o nimeni, o dau eu astăzi. Cu toate că mi-a zis, şi-mi pare rău, să nu discut treaba asta cu nimeni, că este strict secret. La mine nu este niciun strict secret. Eu sunt un pensionar, ce aud dau pe gură. Eu sunt ca Gigi Becali. Ce aud dau pe goarnă”, a conchis el.

victor ponta
SURSA FOTO: Facebook, Victor Ponta