În timpul campaniei, desfășurată preponderent pe rețelele de socializare, Călin Georgescu a respins acuzațiile privind o posibilă influență rusă în succesul său, calificând aceste afirmații drept „minciuni”.

Călin Georgescu spune că prioritare sunt problemelor interne ale României

Liderul politic a declarat că nu colaborează decât cu poporul român, respingând raportul serviciilor de informații românești care indică o campanie masivă de promovare a sa pe TikTok, orchestrată de un așa-zis „actor de stat”. Georgescu a descris instituțiile de informații din România drept „agenții de neinteligență” și a susținut că acuzațiile împotriva sa reflectă frica celor care apără sistemul actual.

Întrebat despre angajamentul Uniunii Europene de a sprijini Ucraina „atâta timp cât va fi nevoie”, Georgescu a răspuns categoric negativ, declarând că, sub conducerea sa, România nu va mai susține vecinul său estic. El a precizat că toate formele de sprijin vor înceta, subliniind că prioritatea sa este îngrijirea problemelor interne ale României.

România are propriile dificultăți care necesită atenție imediată, a mai spus el. Liderul prezidențial a transmis clar că România, membră a UE și NATO, își va redefini politica externă pentru a reflecta mai bine nevoile interne.

„Sunt de acord doar că trebuie să am grijă de poporul meu. Nu vreau să-mi implic poporul. (…) Zero. Totul se oprește. Trebuie să am grijă doar de poporul meu. Avem și noi o mulțime de probleme”, a subliniat Georgescu, într-un interviu pentru BBC.

Călin Georgescu
SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Candidatul independent a exprimat aprecieri pentru Donald Trump și Viktor Orban

Călin Georgescu a vorbit și despre lideri internaționali, descriindu-l pe Vladimir Putin ca fiind un patriot și un lider, deși a ținut să precizeze că nu este un admirator al acestuia. În același interviu, a exprimat aprecieri pentru Donald Trump și Viktor Orban, prezentându-se drept un adversar al establishmentului și un susținător al unei direcții naționaliste pentru România.

„Poporul român a spus în cele din urmă: «Ne vrem viața înapoi, țara noastră, demnitatea noastră»”, a declarat Georgescu.

Campania lui Georgescu a fost marcată de controverse legate de o presupusă influență rusă. Președintele în exercițiu al României a publicat recent documente declasificate care arată o campanie organizată pe TikTok, susținând că aceasta ar fi fost orchestrată de Rusia ca parte a unor atacuri hibride. Georgescu a respins aceste acuzații, susținând că succesul său se datorează încrederii pe care poporul român o are în mesajul său de schimbare și renaștere națională.