SNSPA, plângere penală împotriva susținătorilor lui Călin Georgescu
Plângere penală împotriva susținătorilor lui Călin Georgescu. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a depus marți, 4 februarie 2025, o plângere penală oficială la autoritățile competente, vizând atât . persoane identificate, cât și neidentificate. Potrivit instituției, aceste persoane au lansat în mod repetat amenințări grave cu violență fizică, amenințări cu moartea și au adresat injurii la adresa angajaților universității și a instituției în sine.
În acest context, este relevant de menționat că rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, s-a exprimat în mod public și ferm împotriva partidului AUR, SOS, POT, precum și împotriva candidatului la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.
Într-un comunicat oficial, instituția a anunțat că, în perioada 15-21 ianuarie 2025, a fost ținta unei campanii sistematice de intimidare. Potrivit SNSPA, la sediile universității au fost primite numeroase apeluri telefonice cu conținut amenințător și denigrator. În aceste apeluri a fost menționat și numele unui candidat la alegerile prezidențiale, iar apelantul a susținut că universitatea ar fi manifestat o atitudine negativă față de respectivul candidat, motiv pentru care a recurs la aceste acțiuni de intimidare și amenințare.
„Reiterăm faptul că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanelor și nici dreptul la propria imagine, conform art. 30 alin. (6) din Constituția României, corelat cu prevederile art. 1 alin. (3) și art. 57, care stabilesc clar că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale trebuie realizată cu bună-credință și fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți”, a mai transmis SNSPA.
Ce fel de amenințări au fost transmise?
Totodată, comunitatea academică a SNSPA și-a exprimat profunda îngrijorare față de intensificarea unui fenomen nociv în spațiul public românesc, marcat de creșterea discursului agresiv și a tacticilor de intimidare. Astfel de comportamente contravin principiilor fundamentale ale unei societăți democratice, care trebuie să fie construită pe respectul față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
„Este datoria fiecărui cetățean și a fiecărei instituții să reacționeze public și să sesizeze autoritățile în astfel de cazuri. Nu trebuie să tolerăm asemenea comportamente care afectează siguranța comunității.
SNSPA condamnă ferm orice încercare de a intimida instituția și membrii săi și reafirmă angajamentul său pentru promovarea valorilor democratice, a libertății academice și a unui climat bazat pe respect și dialog”, se mai arată în comunicat.
Potrivit Libertatea, susținătorii lui Călin Georgescu au efectuat apeluri telefonice și au trimis mesaje cu un conținut extrem de violent, acuzându-l pe rectorul SNSPA, Remus Pricopie, precum și pe alți profesori ai instituției, de atitudini și comentarii negative la adresa fostului candidat la alegerile prezidențiale.
„Au început să sune la întâmplare la telefoanele fixe și să amenințe pe oricine a răspuns”, au declarat surse din instituție pentru Libertatea.
„Te vom urmări pe drum, până acasă și te vom omorî”, a fost un astfel de mesaj primit.