Călin Georgescu, declarații controversate într-un interviu din 2023
Călin Georgescu, candidatul pro-rus care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din decembrie, ulterior anulat de Curtea Constituțională, a stârnit controverse din cauza unor declarații făcute într-un interviu din 2023, publicat pe YouTube.
În cadrul interviului, Georgescu a folosit termeni ofensatori precum „cioroi de casă” și „sclav” pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus. Interviul a fost descoperit și documentat de publicația mindcraftstories.ro.
În interviul realizat de avocatul german Reiner Fuellmich, Călin Georgescu a făcut referiri la Tedros Ghebreyesus, susținând că acesta ar fi „sclavul perfect” al sistemului. Georgescu a invocat discursuri ale activistului Malcolm X, în care sclavii afro-americani erau împărțiți în două categorii – cei care lucrau pe câmp și cei care erau servitori în casele stăpânilor. Termenii folosiți de Georgescu pentru a descrie peiorativ această situație au fost „house nigger” și „slave”.
Georgescu a declarat: „Tedros este exact un cioroi de casă. Adică sclavul care este total dedicat șefului. Chiar dacă este Washington, Bruxelles, Uniunea Europeană, nu contează. E la fel.”
Acesta a continuat discuția, afirmând că actualul director al OMS reprezintă simbolul unui sistem global de control în care persoanele care ajung în funcții cheie sunt „antrenate” să accepte ordinele venite de la elitele politice și financiare.
Colaborarea cu Reiner Fuellmich
Interviul a fost realizat sub egida Comitetului Internațional de Investigare a Crimelor (ICIC), o organizație condusă de avocatul Reiner Fuellmich, cunoscut pentru promovarea teoriilor conspiraționiste despre pandemia de COVID-19 și pentru critici aduse organizațiilor internaționale precum OMS și ONU.
Fuellmich a fost arestat în Mexic în noiembrie 2023, fiind acuzat de delapidare de fonduri strânse prin crowdfunding pentru „un proces colectiv” împotriva arhitecților pandemiei.
Călin Georgescu și Fuellmich au colaborat și anterior, în interviuri care promovau teorii conspiraționiste despre pandemie, ONU și alte organizații globale. În 2022, Fuellmich a scris prefața cărții lui Georgescu, intitulată „Marea Renaștere: Adevăr, Libertate, Suveranitate – Ieșirea din Matrix”.
Fragment din interviul acordat de Călin Georgescu
Reiner Fuellmich: Este doar un alt ONG. Organizația Mondială a Sănătății este doar un alt ONG. Nimeni de acolo nu a fost ales de cineva.
Călin Georgescu: Nu, sunt doar numiți. Și ei numesc, în general, doar oamenii care sunt complet sclavi în mintea lor.
R.F: Este singurul motiv pe care pot să îl găsesc, că unul ca Tedros, care în țara lui a comis crime, de ce a devenit director al Organizației Mondiale a Sănătății. Doar pentru că nimeni nu l-a ales, dar a fost numit.
C.G: Vorbești despre egiptean? Etiopian?
R.F: Da, Da.
C.G: Să știi că l-am cunoscut când era ministru de externe (n.r. al Etiopiei), a fost întâi ministru de externe. L-am întâlnit, îmi amintesc, era la Geneva, la o întâlnire. Era exact definiția sclavului. Vreau să îți spun foarte clar ce înseamnă asta, ca să înțelegem la cine se uită oamenii noștri. În anii 1960, în SUA, a trăit marea legendă Malcolm X. Malcolm X era un lider împotriva sclaviei.
R.F: Țin minte. A fost liderul mișcării Panterelor Negre.
C.G: Exact. Și, apropo, a fost asasinat, exact în aceeași situație ca la Kennedy. El a definit asta foarte clar, a zis așa: există cioroi de casă și cioroi de câmp. Tedros este exact un cioroi de casă. Ce înseamnă asta?
R.F: E un fel de Uncle Tom.
C.G: În sensul în care pot să văd acum că mereu vorbea cu „noi”. Mereu vorbea cu „noi”. Noi, adică, tu ca un sclav, împreună cu șeful tău. Suntem „noi”. Nu spui „șeful meu”, spui „noi”. Pentru că este parte din sistem deja. Pentru că șeful te plătește –
R.F: (întrerupe) Atât de antrenați în casă sunt. Sunt foarte surprins.
C.G: Da. De casă. Cioroi de casă. Adică sclavul care este total dedicat șefului. Chiar dacă este Washington, Bruxelles, Uniunea Europeană, nu contează. E la fel. Și cioroii de câmp, sunt oamenii care nu vor ca țara lor să fie un câmp pentru alții. Adică exact ce am discutat azi. În sensul că tot ce vrea să controleze sistemul, și aici e punctul principal, Reiner, că majoritatea umanității înțelege ce s-a spus la Davos: controlul e despre instituțiile financiare și bancare.
Discuția dintre Călin Georgescu și Reiner Fuellmich despre șeful OMS, Tedros Ghebreyesus, se întâmplă între minutele 21:49 și 25:08 în clipul de mai jos.