Victor Ponta, despre Călin Georgescu
Călin Georgescu va candida la prezidențiale? Victor Ponta a spus că are multe lucruri în comun cu candidatul suveranist și că, în linii mari, este de acord cu principiile promovate de acesta. Fostul premier a subliniat însă că există anumite puncte de vedere exprimate de Georgescu la care nu subscrie.
„Sunt multe idei în care suntem de acord și gândim la fel, suntem personalități puternice, dar și lucruri cu care nu suntem de acord. Este foarte clar că amândoi suntem patrioți, ne iubim țara, și înțelegem că ajunge ceea ce au făcut cu ea”, a declarat el, potrivit România TV.
Fostul lider PSD și-a exprimat indignarea față de decizia de a anula turul al doilea al alegerilor prezidențiale și se declară ferm împotriva interzicerii candidaturii lui Călin Georgescu la scrutinul prezidențial programat pentru mai 2025. De asemenea, Victor Ponta consideră că nici candidatura Dianei Șoșoacă nu ar fi trebuit anulată.
„Eu cred că trebuie să aibă dreptul să candideze în România orice om care nu are o condamnare și care nu a făcut rău țării. Mai spun un lucru, voi fi implicat în viața publică și voi fi primul care va spune „Vreau să aflăm adevărul”.
Doamna Șoșoacă. Mie nu îmi place doamna Șoșoacă, dar vrem lucruri clare. De ce nu ați lăsat-o să candideze? Este o atmosferă de revoluție ca în 1989 și poate mai mult decât atunci. Nu se vor potoli oamenii”, a spus acesta.
România nu va fi exclusă din UE și NATO
Totodată, Victor Ponta respinge propaganda potrivit căreia alegerea lui Călin Georgescu ar duce la excluderea României din UE și NATO. El subliniază că astfel de scenarii ar fi posibile doar prin organizarea unui referendum, iar, în opinia sa, românii ar vota pentru menținerea apartenenței țării la aceste instituții.
„Este o propagandă mincinoasă că vom fi scoși din UE și NATO. Nu ne scoate nimeni, ar trebui făcut un referendum și eu sunt convins că la referendum nu votează nimeni asta. Suntem europeni, e dreptul nostru, suntem în NATO și avem parteneriat cu SUA, ca să fim prieteni cu o țară din lume cu care suntem în acord și gândim la fel”, a explicat el.
Georgescu a primit informații dim partea serviciilor secrete?
Recent, Victor Ponta a afirmat că există posibilitatea ca anumite informații să-i fie transmise lui Călin Georgescu de către foști angajați ai serviciilor secrete, cel mai probabil rezerviști, și nu ofițeri activi. Cu toate acestea, el a subliniat că, din declarațiile publice ale lui Georgescu, nu a remarcat vreo divulgare de informații clasificate. Ponta a explicat că Georgescu dispune de numeroase conexiuni din trecut care i-ar putea furniza diverse date.
„E posibil. Mai degrabă rezervişti, nu cred că ofiţeri activi. N-am văzut, din intervenţiile publice ale domnului Georgescu, că a spus nişte lucruri top secret, strict secret. Dar, altfel, are o mulţime de cunoştinţe din trecut care îi spun”, a spus el la Prima TV.
Social-democratul a rememorat prima sa întâlnire cu Călin Georgescu, care a avut loc în urmă cu 15 ani, pe vremea când era lider al PSD. Fostul premier a menționat că Georgescu avea idei interesante și atractive, însă a subliniat că punerea lor în practică a reprezentat întotdeauna o provocare majoră.
Ponta și-a exprimat scepticismul în legătură cu promisiunea lui Georgescu de a reduce prețul benzinei la un leu pe litru în România, considerând această propunere nerealistă, mai ales în contextul economic actual. Mai multe puteți citi aici.