„Europa e foarte bună la a da lecții, numai că se aplică proverbul acela românesc vechi că e bine să faci ce zice popa, nu ce face popa. Ei, în Parlamentul European, negociază politic, pe față, fără niciun fel de problemă. E o negociere cum n-am pomenit. Justiția, care nu trebuie să fie politizată, la ei e subiect de negociere între Parlament și Consiliu. Cum ar fi dacă la noi am negocia între Parlament și Guvern pozițiile de procurori? Ce-ați zice?”, a spus Călin Popescu Tăriceanu la Digi24.ro.
Președintele Senatului s-a referit la procedura de selecție a viitorului procuror-șef european, în care Parlamentul European o susține pe fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, în timp ce Consiliul UE îl sprijină pe procurorul francez Francois Bohnert.
De asemenea, este vorba despre o negociere între instituții, nu între partide. În plus, în prima etapă a procedurii de selecție, toți candidații au fost intervievați de o comisie de experți.
Liderul ALDE a vorbit și despre calitatea produselor alimentare.
„Vi se pare normal să existe un tratament dublu, diferențiat? În loc să curmeze aceste practici, vor să le mențină. Mie mi se pare incorect. Nu este Uniunea Europeană pe care o credeam în momentul aderării, în 2007. Aceste lucruri nu le-am bănuit că pot să se întâmple”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.