Călin Popescu Tăriceanu spune tot despre Dan Bittman! Ce făcea acesta în perioada studenției
În interviul oferit lui Dan Bittman, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre viața personală și despre cariera lui politică. Totuși, la începutul interviului, fostul premier a dat din casă mai multe detalii din perioada în care Dan Bittman era student.
Călin Popescu Tăriceanu a povestit că Dan Bittman nu prea dădea pe la cursuri din cauza activității pe care o avea cu trupa Holograf, dar că s-a descurcat de minune la examenul de diplomă.
”Din ce-mi amintesc lucrarea de diplomă ai făcut-o la mine. Eu mai aveam încă un student care era în an cu tine și care făcuse și Facultatea de Subingineri în prealabil. (…) Înainte de examen am făcut o repetiție pentru prezentarea în fața comisiei. Colegul tău, care era foarte bine pregătit, era cuprins de emoții, nu putea să vorbească foarte bine, nu era coerent.
La repetiție, Dan Bittman vine, vorbește foarte bine. Trebuie să mărturisesc că publicului că Dan Bittman, având alte preocupări cu muzica, cu Holograf, nu era cel mai asiduu frecventator al cursurilor și normal, îmi puneam problema, cum o să se prezinte la examenul de diplomă.
La examen, colegul tău, cuprins de emoții, nu s-a prezentat bine iar tu ai avut o detașare, o nonșalanță, o singurață pe tine și te-ai prezentat foarte bine. Ați ieșit din sală, comisia stă și discută nota. Am discutat cu colegii și am zis: domne trebuie să ia 9. Da, dar n-a prea fost la școală. Ce facem?
Dar prezentarea a fost foarte bună. Mi-a făcut plăcere că te-au apreciat. (…) Era clar că nu era vocația ta să faci inginerie.”, spune Călin Popescu Tăriceanu.
În completare, Dan Bittman spune că a făcut facultatea ”mai mult pentru liniștea părinților”. El a povestit că decanul din acea perioadă a facultății pe care o urma, Sandu Marin, i-a cerut ca la petrecerea de absolvire să vină și să cânte cu formația.
”Sandu Marin, cred că era el decan în perioada respectivă, a venit la mine și mi-a zis: uite care-i treaba, Dănuțe. N-ai prea dat pe aici pe la școală. Te rog frumos, dacă vrei să treci, vi cu Holograful și cânți frumos la petrecerea de final de an că altfel te pic. Îmi aduc aminte că am făcut asta după ce am absolvit.”, a completat Dan Bittman.
Călin Popescu Tăriceanu a vorbit și despre perioada lui de studenție
După povestirea despre Dan Bittman, acesta a fost întrebat cum a ajuns să facă Hidrotehnica. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a vrut să facă inginerie, dar că tatăl său l-a îndrumat către construcții.
”Am vrut să fac inginerie și trebuie să mărturisesc să am vrut să dau la Politehnică, la Facultatea de Transporturi Rutiere, secția de automobile. Tatăl meu, care era mult mai matur decât mine, mi-a spus: bine, faci facultatea și apoi ce-ai să faci? Ai două opțiuni, să ajungi la un service auto sau să ajungi la fabrica de la Pitești. Eu nu sunt de părere că este o soluție bună. I-a dă tu la construcții (…).”, spune fostul premier.
Tăriceanu a vorbit apoi despre anii de facultate, precizând că, în primii doi ani, nu și-a intrat în ritm.
”Trebuie să spun că anul întâi și anul doi nu prea-mi intrasem în ritm. De prin anul doi, însă, era decan atunci profesorul Cioc, la hidraulica și mecanica fluidelor, care era foarte sever. M-am trezit la un moment dat și mi-am dat seama că dacă las 30 de cursuri pentru examen, nu pot să fac față.
Atunci, am început să învăț în timpul semestrului și dădeam examene parțial. Așa se face că, în momentul în care am intrat în sesiune, la un moment dat am plecat la mare și maică-mea a zis că am înnebunit. Eu mai aveam din 30 de cursuri, numai 7 pentru examen.
Din momentul ăla, din anul doi în anul trei, am început proiectele, am început să iau note bune și foarte bune și am terminat cu 10 examenul de diplomă și mi-am făcut stagiatura. Stagiatura pe vremea aia însemna obligatoriu șantier, nu exista altă variantă.”, a mai spus acesta.
Fostul premier a subliniat că, la terminarea stagiaturii a vrut să plece de pe șantier pentru că nu s-a acomodat deloc, dar că a învățat foarte mult și că experiența i-a fost utilă. El mai spune că visul lui era să lucreze în proiectare pentru că proiectarea este inginerie adevărată.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin