Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat duminica, la B1 Tv, referindu-se la protestele de amploare de duminica seara, ca, in cazul in care s-ar organiza contramanifestatii, exista riscul sa se ajunga la "razboi civil".
"PSD si ALDE chiar nu au activ, fani, militanti? De ce ceilalti au?", a intrebat jurnalistul Ion Cristoiu, care a intervenit prin telefon.
"Cred ca reactionand cu aceleasi arme, riscul este sa ajungem intr-un razboi civil. Adica indepartam institutiile democratice si legitime din joc, rolul Parlamentului, Guvernului, si atunci conducem Romania dupa ce intr-o zi spune strada ceva, apoi spun altceva. E foarte periculos. Eu am aceasta convingere: ca daca adversarul meu politic foloseste arme care nu sunt legale, nu sunt contitutionale, nimic nu imi da dreptul sa procedez si eu la fel. Eu am o responsabilitate in plus, ca majoritate care trebuie sa guvernez aceasta tara, sa conducem Pralamentul. Din acest motiv va spun ca stam si ne gandim foarte bine si cantarim contramasurile pe care trebuie sa le adoptam", a raspuns Tariceanu.