Călin Popescu Tăriceanu a avut sâmbătă noaptea un mesaj inedit pe Facebook, în pragul sărbătorilor de Paște și a transmis urări tuturor românilor.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis un mesaj de Paşti, în care spune că această perioadă trebuie să fie una în care reflectăm asupra lucrurilor cu adevărat importante pentru fiecare dintre noi.
„Sărbătoarea Învierii Domnului este pentru toţi credincioşii ortodocşi un prilej de bucurie, de speranţă, de apropiere de familie, pentru că acestea sunt lucrurile care reprezintă cheia binelui pentru viitor. Această perioadă trebuie să fie una în care reflectăm asupra lucrurilor cu adevărat importante pentru fiecare dintre noi, un moment de răgaz de la problemele de zi cu zi. Sărbătorile de Paşti să ne găsească pe toţi mai îngăduitori şi mai înţelepţi, mereu cu lumina în suflet şi în gânduri. Dragi români, Paşte fericit! Hristos a înviat!”, spune Tăriceanu, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.