Călin Popescu Tăriceanu, liderul partidului ALDE România, i-a adresat o replică dură celui care reprezintă gruparea în Parlamentul European. Este vorba despre Guy Verhofstadt, liderul ALDE din PE.
În contextul dosarului în care Laura Codruța Kovesi este anchetată, Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European, a cerut intervenţie politică în favoarea fostei șefe DNA.
„Atitudinea lui Guy Verhofstadt provoacă atât îngrijorare, cât și tristețe, însă mai presus de orice surprindere. Această solicitare a domnului Verhofstadt vine în contextul în care acesta a ignorat permanent realitatea din România, deși a avut posibilitatea să fie informat de toate părțile, inclusiv de către autoritățile din România. Pentru domnul Verhofstadt statul de drept înseamnă doamna Kovesi și problemele pe care aceasta le are în justiție și nimic mai mult”, se arată într-un comunicat al ALDE România.
„Sunt câteva lucruri care trebuie clarificate. ALDE se luptă pentru justiție, dar o justiție dreaptă, echidistantă făcută în numele binelui public. Oricâte presiuni vor fi pe noi pentru a fi complicii unei justiții obtuze, politizate la dispoziția serviciilor secrete și care calcă în picioare drepturile omului, nu vom ceda, indiferent de unde zona din care vin. Suntem liberali, iar pentru noi, liberalismul devine o formă fără conținut dacă nu există un profund respect față de drepturile drepturile ființei omenești.
ALDE nu și-a schimbat principiile și orientarea peste noapte; nu am negociat taberele pentru locuri mai călduțe în forurile europene. Dar în același timp, nici nu vom accepta să sacrificăm drepturile semenilor noștri, să sacrificăm însuși poporul român pe altarul unor interese personale ori de grup.
Întrebarea la care trebuie să răspundă domnul Verhofstadt este: vrem o Europă a luminii, a prosperității, a toleranței și a bunei înțelegeri între oameni, ori vrem o Europă întunecată, cu mecanisme democratice decorative, condusă din umbră prin teroare, legi dinadins strâmbe și prin disprețul arătat libertății și drepturilor omului? Noi, cei din ALDE România, am ales deja ce fel de Europă ne dorim”, mai precizează comunicatul citat.