Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a răbufnit la adresa Guvernului Orban. Potrivit spuselor acestuia, Executivul ar trebui să mărească alocațiile copiilor în loc să vină cu vorbe dulci.
„A trecut și Ziua Copilului. Mesaje frumoase de la Președintele Iohannis și de la “Guvernul Meu”. Cred că comuniștii ar fi negri de invidie de cât de bine le funcționează liberalilor mașinăria de propagandă. Ați văzut cât de frumos au fentat problema dublării alocațiilor prin asigurări că veghează ca ei, copiii, să aibă o viață bună și un viitor luminos?!
În decursul timpului diferitele guverne au instituit un sistem de burse acordate elevilor merituoși sau celor cu o situație socială dificilă. Așa s-au născut bursele de merit și de performanță (olimpice pentru cei cu merite școlare deosebite sau sportive pentru cei cu rezultate în campionatele naționale), burse de studii pentru cei cu medii între 8,5 și 9,49, și bursele sociale pentru elevii ai căror părinți au venituri sub salariul minim. În România sunt acum în jur de 800.000 de elevi care au diferite burse.
Nici unul dintre noi nu am auzit ca pe timpul măsurilor excepționale pe care guvernanții le-au luat să se fi revocat calitatea de elev. Mai mult, s-au mândrit cu celebra școală online (o rușine, dacă e să mă întrebați pe mine) care asigura, teoretic, continuitatea învățământului.”, spune liderul ALDE.
Bursele au fost micșorate
Însă, surpriză! Tot guvernanții cu voce mieroasă au profitat de această criză pentru a băga mâinile și în buzunarele copiilor noștri. Bursele au fost micșorate de 4 ori, ei luând doar un sfert din ce li se cuvenea. Oare ei nu mai erau elevi? Oare lor le-au dispărut meritele școlare sau sportive? Dacă părinților le-am dat 75% ajutor de șomaj, elevilor trebuie să li se acorde doar 25% din bursele lor?
Cum zicea un clasic în viață: asta înseamnă să fii mafiot! Să plătești ajutorul de șomaj al părinților prin scăderea burselor copiilor! Inventivitatea de răufăcători a guvernanților pare că nu mai are limite!
În loc de vorbe dulci mai bine dați banii copiilor, bandiți de drumul mare!
P.S. Dați-le repede pentru că începem să întrebăm dacă ați dat bursele studenților sau le-ați palmat și pe alea???”, scrie Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.