Călin Popescu-Tăriceanu, trimis în judecată de DNA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marius Dorin Marian, acuzat de mărturie mincinoasă. 

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie se arată că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată. 

Astfel, Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri. 

Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic şi Remus Truică, cu întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate. 

"În acelaşi context, inculpatul a mai precizat că nu a avut o relaţie apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoştinţă de relaţia acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein. Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România", spun procurorii. 

De asemenea, inculpatul Marius Dorin Marian este acuzat că, în contextul instrumentării aceleiaşi cauze, a făcut, la data de 28 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal la Cancelaria prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein. 

Totodată, Marius Dorin Marian a afirmat în mod nereal că nu cunoştea activitatea şi atribuţiile de serviciu ale lui Marcovici, în condiţiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice drept "omul lui Tal'. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

SURSA: Agerpres