Deși faptele lui Călin Popescu Tăriceanu din dosarul Microsoft s-ar fi prescris, fostul premier își dorește continuarea procesului pentru că vrea să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere că faptele sunt prescrise, potrivit procedurii, completul de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a întrebat pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu dacă vrea ca procesul să continue, iar acesta a răspuns afirmativ.

Călin Popescu Tăriceanu vrea ca procesul să continue

Astfel, la data de 15 decembrie, Călin Popescu Tăriceanu a cerut ca procesul, din dosarul legat de acuzațiile de corupție aduse de DNA, să meargă mai departe.

„Sunt nevinovat și vreau să se dovedească în instanță nevinovăția mea!” , a declarat Călin Popescu Tăriceanu în sala de judecată, după ce completul de la ÎCCJ l-ar fi anunțat că faptele sunt prescrise, relatează Gândul.ro

Ultimul termen al procesului a fost în data de 2 februarie 2023. Atunci, procurorul de ședință a cerut judecătorilor ÎCCJ suspendarea procesului și trimiterea unei solicitări la Curtea Europeană de Justiție legate de riscul sistemic de a aplica prescripția în dosarele privind fapte de corupție.

Cu toate acestea, cererea a fost respinsă de completul de judecată.

Tot în ședința din data de 2 februarie, avocatul apărării a solicitat instanței ridicarea sechestrului asigurător în cauză, pus pe bunuri aparținând lui Călin Popescu Tăriceanu.

Magistrații de la ÎCCJ au respins și această solicitare, însă cu majoritate, unul dintre judecători având opinie separată. Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru luna martie 2023.

Despre dosarul Tăriceanu-Microsoft

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari.

Această sumă ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

„Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat atunci procurorii.