Călugării din Ucraina refuză să părăsească Mănăstirea Lavra Pecerska
Pe data de 10 martie 2023, autoritățile ucrainene au ordonat Bisericii Ortodoxe Ucrainene să părăsească Mănăstirea Lavra Pecerska, susţinând că această biserică este pro-rusă şi colaborează cu Guvernul de la Moscova. Ministerul Culturii din Ucraina a informat atunci că Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să părăsească complextul mănăstiresc Lavra Pecerska până pe data de 29 martie 2023.
În ciuda acestui fapt, călugării care slujesc acolo spun că ordinul de evacuare nu are niciun temei, motiv pentru care intenționează să rămână „cât de mult timp este posibil din punct de vedere fizic”. Călugării de acolo sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care se află sub autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse, însă după ce a izbucnit războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Ucraineană a rupt legăturile cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Preafericitul Părinte Kirill, dar Guvernul de la Kiev tot consideră că este dependentă de facto de Rusia.
Arhiepiscopul Kliment, un purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a anunțat că acum călugării se confruntă cu o amenințare de „expulzare forțată” și întreruperi ale curentului electric, apei și internetului. Potrivit spuselor sale, acolo locuiesc peste 200 de călugări și 300 de studenți.
„Nu există niciun temei legal pentru expulzare. Biserica noastră a fost prima dintre organizațiile religioase din Ucraina care a condamnat războiul (președintelui rus Vladimir) Putin împotriva Ucrainei. Vom rămâne în Lavra atât timp cât va fi fizic posibil. Am primit informații că poliția are ordinul de a opri toate mașinile care transportă credincioși în Lavra și de a verifica pasagerii înainte de a-i lăsa să intre în ziua evacuării”, a declarat, Arhiepiscopul Kliment în cadrul unui interviu acordat pentru agenția de presă AFP.
La rândul său, Mitropolitul Pavlo, care execută funcția de director al Mănăstirii Lavra Pecerska, a făcut apel către credincioși „să apere acest loc sfânt împreună cu noi”.
Moscova acuză Kievul că încearcă să distrugă Biserica Ortodoxă din Ucraina
Vă amintim că, cu câteva zile în urmă, ministrul Afacerilor Externe din Rusia, Serghei Lavrov, a sesizat Organizația Națiunilor Unite (ONU) şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) cu privire la decizia Guvernului de la Kiev de a-i expulza pe călugării Bisericii Ortodoxe Ucrainene din sediul principal de la Kiev, ceea ce, în opinia sa, este o încercare a regimului politic din țara vecină de a distruge Biserica Ortodoxă Ucraineană, care este subordonată Patriarhiei Moscovei.
Într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi președintelui OSCE, Bujar Osmani, Serghei Lavrov a denunțat ceea ce Rusia consideră a fi „încălcări flagrante ale drepturilor universale şi constituţionale ale credincioşilor ortodocşi din Ucraina”.
„Aceste încălcări se bazează pe politica represivă a regimului de la Kiev, al cărui scop este de a distruge Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată Patriarhiei Moscovei”, a scris oficialul rus în acea scrisoare, relatează agenția de presă AFP.
El a dat drept exemplu „exproprierea masivă” a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, lichidarea „forţată ilegală” a parohiilor săi, sub masca transferurilor voluntare către o altă jurisdicţie, sancţiunile împotriva episcopilor Bisericii Ortodoxe Canonice şi „presiunea morală şi fizică” asupra preoţilor şi enoriaşilor din Ucraina. Serghei Lavrov a făcut un apel către liderii internaţionali să ceară Guvernului de la Kiev să pună capăt „arbitrariului şi represiunii împotriva Bisericii Ortodoxe canonice şi să împiedice evacuarea forţată a călugărilor de la Lavra Peşterilor din Kiev”.