mandatul. La Atena a izbucnit un conflict intre tabara condusa de Lefteris Antonacopoulos, presedintele companiei, si aceea grupata in jurul lui George Skerpelis, directorul pentru operatiuni internationale al grupului grec, legat de modul in care este condus RomTelecom. Antonacopoulos este cel care a negociat contractele echipei de conducere a RomTelecom, iar acum i se reproseaza, potrivit unor surse din OTE, "ca a adus la Bucuresti pensionari incapabili sa scoata compania din criza". Statul ro
mandatul. La Atena a izbucnit un conflict intre tabara condusa de Lefteris Antonacopoulos, presedintele companiei, si aceea grupata in jurul lui George Skerpelis, directorul pentru operatiuni internationale al grupului grec, legat de modul in care este condus RomTelecom. Antonacopoulos este cel care a negociat contractele echipei de conducere a RomTelecom, iar acum i se reproseaza, potrivit unor surse din OTE, „ca a adus la Bucuresti pensionari incapabili sa scoata compania din criza”. Statul roman mai detine 45,99% din actiunile operatorului national, restul de 54,01% apartinand OTE.
Astfel, James Hubley, directorul general al RomTelecom a angajat mai multe companii pe care le-a platit cu sume variind intre 30.000 si 50.000 de lire sterline pentru a efectua business planuri sau a acorda consultanta catre RomTelecom. In luna august, traficul total de convorbiri s-a redus cu aproape 10% fata de luna anterioara, declin care survine reducerii cu 21,1% a veniturilor RomTelecom pe al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu aceeasi perioada din 2002. „Scaderea veniturilor RomTelecom se datoreaza in mare masura declinului traficului international de interconectare”, spune James Hubley. „Este foarte usor sa spui ca ai produs mai putin pentru ca abonatii tai au preferat sa sune international prin intermediul altor operatori. Nu cumva era mai simplu sa se reduca tarifele, situatie in care poate ca nu se mai pierdeau 100 de milioane de dolari?”, spun surse de la OTE. In privinta reducerii traficului intern, directorul general spune ca acesta este „intotdeauna mai redus decat cel din iulie, datorita variatiilor sezoniere”. Se vorbeste ca venitul lunar al lui Hubley este de 30.000 de euro, plus beneficii.
Tabara contestatara echipei aduse de Hubley la Bucuresti spune ca aceste contracte si intelegeri financiare sunt extrem de paguboase pentru RomTelecom.
Astfel, potrivit surselor citate, imediat dupa ce s-a stabilit introducerea unui nou sistem de facturare la RomTelecom, James Hubley nu a lansat o selectie de oferte, ci a discutat direct cu firma britanica Convergis implementarea unui sistem intitulat Geneva. „Convergis a fost platita cu 50.000 de lire sterline sa pregateasca un business plan pe baza caruia Consiliul de Administratie (CA) al RomTelecom sa adopte proiectul lui Hubley. Costul total era de aproape 50 de milioane de dolari”, spun sursele de la OTE. CA a respins proiectul, dar James Hubley spune ca este vorba doar de clarificarea anumitor aspecte. „Aceasta propunere includea de fapt nu doar sistemul de facturare en-detail, ci si un sistem de facturare pentru interconectare, precum si imbunatatirea corespunzatoare a infrastructurii retelei interne de date a RomTelecom”, spune James Hubley. El spune ca valoarea totala a acestui proiect este „cu mult sub nivelul de 50 de milioane de dolari”.
„Domnul Hubley nu a tinut sub nici o forma cont de oferta Intracom, firma care se oferise sa instaleze gratis acest sistem informatic, cu conditia ca RomTelecom sa rezolve problema datoriilor pe care Cosmorom le are catre aceasta firma”, spune unul dintre membrii Consiliului de Administratie, care a refuzat sa-si decline identitatea.
Pe de alta parte, mai multe ziare din Grecia au scris ca Hubley a fost concediat de catre Czech Telecom, ca urmare a esecului pe care l-a avut noul sistem de facturare, in care au fost investiti 130 de milioane de dolari. „Nu am fost concediat de Czech Telecom, ci am demisionat dupa ce am fost selectat pentru o functie foarte interesanta in America de Nord, aproape de domiciliul meu, pe care am acceptat-o”, spune James Hubley.
RomTelecom plateste unei companii din Marea Britanie 1.000 de lire sterline pe zi in schimbul acordarii de consultanta de specialitate. James Hubley spune ca RomTelecom „angajeaza specialisti profesionisti in cazurile in care nu dispune in cadrul companiei de competentele, calificarile sau experienta necesare”, si ca aceasta reprezinta o practica uzuala in intreaga lume.
In luna iulie, cu ocazia zilei investitorilor de la OTE, James Hubley a declarat pentru Reuters ca una dintre prioritatile operatorului national pentru acest an este aceea a imbunatatirii marjei profitului operational (EBITDA) pana la 30% din cifra de afaceri. El a mentionat ca pentru atingerea acestui obiectiv va apela inclusiv la reducerea personalului, „pentru a ameliora performantele”.
O luna mai tarziu, din birourile de contabilitate ale RomTelecom se lansa o comanda catre firma Hobby House, companie care pe romaneste se ocupa cu mutarea de mobila sau diverse alte obiecte sau chiar animale. Hobby House a adus din Cehia, calul care apartine olandezului Sietse Lettinga, actualul director al departamentului de interconectari de la RomTelecom. „A fost adus intr-adevar un cal de la Praga in numele domnului Lettinga”, spun reprezentantii Hobby House. Aceasta mutare a facut parte din aranjamentul financiar al lui Lettinga, semnat cu Oterom International in momentul angajarii la RomTelecom.
Conducerea RomTelecom mai este contestata pentru faptul ca a mutat sediul companiei intr-o cladire inchiriata, unde plateste 19,5 euro pe metru patrat (la sediul din Calea Victoriei se plateau 22 de dolari pe metru patrat). In schimb, prin mutarea personalului a fost abandonat sediul comercial de pe soseaua stefan cel Mare, fapt care va produce pierderi. „A spus ca in trei ani se va realiza o economie de trei milioane de dolari, dar nu ne-a spus cat costa mobila si celelalte dotari”, spune membrul Consiliului de Administratie. Hubley precizeaza, insa, ca RomTelecom isi „concentreaza sediile pentru a-si reduce costurile imobiliare. Acest obiectiv nu poate fi realizat dintr-o singura mutare”.
Ce i se reproseaza lui James Hubley
· Nu a redus la timp tarifele pentru convorbirile internationale, fapt care ar fi permis o reducere mai mica de 100 de milioane de dolari a veniturilor din aceasta activitate.
· Nu a majorat tarifele pentru liniile inchiriate, lucru care ar fi permis o crestere lunara a veniturilor cu 2,5 milioane de dolari.
· A mentinut costul unui minut vorbit de pe fix pe mobil la 17 centi, lucru care a condus la reducerea numarului de minute.
· Plateste sume exorbitante consultantilor financiari in loc sa puna la treaba oamenii proprii. Este vorba de faptul ca etajul sase al noului sediu RomTelecom este ocupat de Ernst&Young si PriceWaterHouseCoopers. PWC se ocupa inclusiv de calcularea valorii noilor active ale RomTelecom (fixed assets registration) si includerea acestora in capitalul social.
· Pe motiv ca se vor realiza economii in valoare de un milion de dolari, a abandonat mai multe sedii ale RomTelecom si a transferat personalul intr-o cladire inchiriata.
· A adus la Bucuresti mai multi expati aflati la varsta pensionarii, incapabili sa ajute la redresarea companiei.
· S-a inchis in birou neacceptand sa discute cu furnizorii traditionali ai RomTelecom, in schimbul unor firme apropiate de el. Firmele contestatare sunt Intracom, HellasCom, Siemens etc.