Agricultura nu-i este Cameliei Șucu un domeniu total necunoscut: din martie 2010 e proprietara Piaței de Gros din zona Berceni, în care angrosiștii vând produse agroalimentare către retailerii bucureșteni. De menţionat că principalul său business e un retailer de mobilier high end, Class Living.
De la închirierea de spații comerciale, femeia de afaceri vrea să treacă la producție. ”Vreau să am propriile standuri, cu producție proprie. În vremurile astea, dacă faci pași în prea multe direcții îți rupi picioarele, așa că eu prioritizez (…) deci pasul următor este producția. Deja am investit în proiecte pentru ferme și sere. Problema e că avem un teren agricol fărâmițat, cu mulți proprietari care le cultivă pentru subzistenţă, cărora termenul de cooperativă le sună rău pentru că le amintește de vremurile trecute”, spune ea.
România are o suprafaţă arabilă de circa 9,4 milioane de hectare, dar extrem de fărâmiţată. Un număr mic de exploataţii agricole – dar mari ca suprafaţă – este cheia către o agricultură performantă, crede Camelia Șucu. Cei mai mari trei latifundiari români – Culiță Tărâță, Ioan Neculaie și Adrian Porumboiu – dețin împreună aproape 300.000 de hectare de teren agricol.
”Prin agricultură, prin energie și prin servicii, România poate să facă primii pași pentru ca ceea ce resimțim încă a fi recesiune să devină doar o bucată din istoria economică a țării. De ce? Pentru că agricultura poate da naștere la foarte multe locuri de muncă și tot prin agricultură, Guvernul poate să ia măsuri de refiscalizare a mediului rural. Să nu uităm că peste jumătate din polulația țării trăiește în sate…și nu produce nici un fel de taxă la buget”, conchide Camelia Șucu.