Principala temă de discuție a fost reprezentată de efectele Brexitului asupra relațiilor bilaterale dintre România și Regatul Unit. Mihai Daraban a subliniat importanța menținerii și consolidării schimburilor comerciale dintre cele două țări, cu accent pe stimularea exporturilor românești, și a precizat că întreaga rețea de Camere de Comerț și Industrie din România va informa în permanență mediul de afaceri în privința Brexitului și va oferi sprijin antreprenorilor în găsirea unor soluții care să diminueze efectele pe care ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană le va avea în activitatea lor.
„Brexitul va genera atât provocări, cât și oportunități în contextul relațiilor comerciale bilaterale cu Regatul Unit. România trebuie să facă toate eforturile necesare pentru consolidarea relației cu partenerul extern cu care înregistrează cel mai ridicat excedent de balanță comercială. Piața britanică este a cincea cea mai mare destinație pentru exporturile românești, care s-au ridicat în perioada ianuarie-octombrie 2017 la o valoare de peste 2.15 miliarde de euro, față de importurile din această țară, care au atins 1.4 miliarde de euro”, a precizat Mihai Daraban.
Președintele CCIR a adus în discuție și importanța încurajării investițiilor britanice în România, care în acest moment se ridică la 1.7 miliarde euro. Astfel, Regatul Unit ocupă doar locul 12 în clasamentul investitorilor străini din țara noastră.
De asemenea, președintele CCIR a precizat că Regatul Unit, a șasea economie națională la nivel mondial, se numără printre partenerii stabili ai României, și a subliniat importanța construirii și menținerii unor astfel de parteneriate pentru o dezvoltare sustenabilă a țării noastre.
În data de 29 martie 2017, guvernul britanic a inițiat în mod oficial procesul de retragere din Uniunea Europeană. Potrivit rezoluției adoptate de Parlamentul European privind principiile și condițiile cheie pentru a aproba retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, Marea Britanie rămâne un stat membru până la plecarea oficială, acest lucru presupunând drepturi și obligații, inclusiv angajamente financiare care s-ar putea prelungi dincolo de data retragerii.
Trebuie avut în vedere că, în condițiile în care regimul investițiilor străine în România este reglementat de Uniunea Europeană, negocierile privind relația UE – Regatul Unit în perioada post-Brexit vor viza și aspecte care țin de relația investițională dintre cele două părți (Banca Națională a României). CCIR ține la curent mediul de afaceri în privința Brexitului:
Efectele Brexit Asupra Economiei Românești. Provocări și Oportunități la Nivel European