Expo Milano este una dintre cele mai importante manifestări de profil din întreaga lume în care țările au ocazia de a-și prezenta în cadrul pavilioanelor și al evenimentelor potențialul economic și cultural, o oportunitate de promovare atât în fața investitorilor, cât și a vizitatorilor din întreaga lume.
Tema expoziției din acest an este „Hrănirea planetei. Energie pentru viață” și este interpretată de 140 de țări prezente, iar estimările indică 20 de milioane de vizitatori într-un spațiu expozițional care se întinde pe o suprafață de un milion de metri pătrați.
„Expo Milano este o oportunitate de promovare pentru România la nivel mondial, iar pentru mine, în calitate de Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, este o onoare să conduc delegaţia formată din peste 40 de persoane, Preşedinţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie Judeţene şi oameni de afaceri”, spune Mihai Dabarban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.
Evenimentul organizate de CCIR va reuni oficiali din România și Italia, reprezentanți ai corpului diplomatic românesc din Italia, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, directori de companii şi oameni de afaceri din ambele ţări. Firmele interesate să participle, pot primi mai multe informaţii despre eveniment accesând: https://ccir.ro/event/ziua-romaniei/.