Camera Deputaţilor a adoptat Legea prevenirii

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 177 de voturi „pentru” şi 26 de voturi „împotrivă”, proiectul Legii prevenirii, actul normativ urmând să meargă la promulgare.

Proiectul de lege prevede ca autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor să aibă ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, transmite Mediafax.

Proiectul de act normativ are ca scop intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unor noi domenii de reglementare.

Contravenţiile care intră sub incidenţa proiectului de lege urmează a fi stabilite, însă, prin Hotărâre de Guvern.