Camera Deputaţilor a adoptat, luni, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 30/2016 privind Consiliul Economic şi Social (CES), care se referă la procedura de repartizare a numărului de locuri în plenul CES.
Camera Duptaţilor a adoptat OUG 30/2016, care reglemenetază, de asemenea, încetarea mandatului şi stabilirea unui nou termen pentru constituirea unui nou plen al acestui organism.
"Sunt un om al dialogului şi pentru deblocarea plenului CES am petrecut zeci de ore de discuţii cerând tuturor părţilor implicate respect pentru importanţa acestei instituţii şi responsabilitate în numirea sau validarea membrilor noului plen", a declarat ministrul pentru consultare publică şi dialog civic, Violeta Alexandru.
"La începutul verii, constatând blocajul (nedepunerea dosarelor) la nivelul patronatelor, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice am elaborat OUG 30/2016 însă, din păcate, a început o contestare între reprezentanţii sindicatelor. În aceste condiţii am abordat conducerea celor două Camere ale Parlamentului şi împreună, după alte zeci de ore de discuţii cu toate părţile implicate, am discutat completarea OUG 30, clarificând faptul că, pentru sănătatea instituţiei, atât patronatele cât şi sindicatele vor relua procedura numind membrii pentru noul plen al CES până la 31.12.2016", a mai spus Violeta Alexandru.
Potrivit articolelor adoptate de deputaţi, "fiecare confederaţie sindicală şi patronală reprezentativă la nivel naţional are de drept câte un loc în plenul CES. Repartizarea celorlalte locuri disponibile, până la concurenţa numărului de 15 locuri, se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, repartizarea se face prin vot, în cadrul fiecărei părţi, cu majoritate de 3/4 din numărul total al organizaţiilor ce constituie respectiva parte."
În cazul nerealizării consensului şi nici a majorităţii de vot cu cel puţin 15 zile înainte de încetarea mandatului plenului în funcţiune, în cadrul fiecărei părţi, fiecare confederaţie sindicală şi patronală reprezentativă la nivel naţional primeşte de drept câte un al doilea loc în plenul CES. Repartizarea celorlalte locuri disponibile, până la concurenţa numărului de 15 locuri, se face prin consens, mai prevede proiectul adoptat.
"Mandatul membrilor Consiliului Economic şi Social în funcţiune încetează de drept la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Organizaţiile care nu au nominalizat, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele care urmează să le reprezinte în cadrul Plenului Consiliului Economic şi Social vor face nominalizări până la data încetării mandatului Plenului Consiliului Economic şi Social în funcţiune", prevede un alt articol.
Conform unui alt articol adoptat de deputaţi, "cu excepţia desemnărilor făcute de Guvern, toate celelalte părţi îşi vor desemna reprezentanţii pentru noul Plen al Consiliului Economic şi Social până la data de 31 decembrie 2016.
Camera Deputaţilor este for decizional.
AGERPRES