Proiectul de lege privind protecția și drepturile copilului, adoptat de Camera Deputaților
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin iniţiativa legislativă instituţiile publice locale şi centrale, alături de unităţile de învăţământ, spitalele, medicii de familie, organizaţiile neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale care au activităţi în domeniul protecţiei copilului, organizaţiile şi cultele recunoscute, precum şi alte entităţi eligibile pentru finanţare europeană să aibă dreptul de a iniţia şi de a gestiona proiecte din fonduri europene, locale sau naţionale care să sprijine copiii pentru a traversa perioada dificilă în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a explicat că, prin acest proiect pe care l-a iniţiat alături de alţi colegi parlamentari, 150 milioane euro din fonduri europene vor putea ajunge la copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 272/2004 cu un nou articol, art. 1081, astfel încât instituţiile publice locale şi centrale, alături de instituţiile/unităţile de învăţământ, medici de familie, spitalele, organizaţiile neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, organizaţiile şi cultele recunoscute, precum şi alte entităţi eligibile pentru finanţare europeană să aibă dreptul de a iniţia şi de a gestiona proiecte din fonduri europene, locale sau naţionale care să sprijine copiii pentru a traversa perioada dificilă în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Peste 20.000 de copii ar putea beneficia de acest proiect
Deputata PNL şi actual ministru al Culturii Raluca Turcan a afirmat că, prin acest proiect pe care l-a iniţiat alături de alţi colegi parlamentari, ar putea fi ajutaţi, din toamnă, minim 20.000 de copii. Ea a mai spus că 150 milioane euro din fonduri europene ar putea ajunge la copii cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare, după ce deputaţii au adoptat această iniţiativă legislativă.
„150 milioane euro din fonduri europene vor putea ajunge la copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate – proiectul de lege a fost votat de Parlament! Este un proiect pe care l-am iniţiat alături de alţi colegi parlamentari, pentru că există zeci de mii de copii în România – posibil chiar până la 150.000 – cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Ei au nevoie de un sprijin real în perioada în care nu au părinţii lângă ei. Astfel, prin aceasta lege oferim dreptul instituţiilor publice, şcolilor, spitalelor, ONG-urilor şi cultelor religioase să atragă finanţări europene şi să deruleze programe speciale pentru aceşti copii. Prin urmare, din toamnă putem ajuta minim 20.000 de copii”, a scris Raluca Turcan, miercuri pe Facebook.
Turcan a enumerat şi riscurile cu care se confruntă copiii rămaşi acasă, după plecarea părinţilor la lucru în străinătate.
„Copiii rămași acasă, după ce părinţii au plecat la muncă în străinătate, lipsiţi de afecţiune şi supraveghere, sunt expuşi la mai multe riscuri: abandonul şcolar; autoizolarea; apariţia tulburărilor emoţionale şi comportamentale; risc de a se îmbolnăvi; risc de a intra într-un anturaj negativ (consum de droguri, alcool, etc.)”, a explicat deputata PNL
Aceasta a adăugat că în mandatul ei de vicepremier şi cel de ministru al Muncii, alături de ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş, a susţinut programe punctuale de sprijinire a copiilor, deci si copiilor ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate.
„Câteva milioane de euro, din fonduri europene, au fost deja direcţionate către mai multe organizaţii non-guvernamentale. Prin aceste proiecte copiii vor putea beneficia de servicii educaţionale, suport psihologic, programe de after-school, consiliere vocaţională, rechizite şi haine pentru şcoală şi alte tipuri de proiecte pentru a se integra la şcoală şi în comunitate. E o investiţie crucială în România de mâine, în copiii cu risc sporit de abandon şcolar, tulburări psihologice şi boli curente”, a completat Turcan.
Ce modificări aduce proiectul de lege adoptat?
Prin proiectul de lege adoptat miercuri de către deputaţi, sunt introduse două noi alineate la articolul 106 din legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care prevăd că;
„(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, furnizorii de servicii sociale acreditaţi, cultele recunoscute de lege, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei, sănătăţii şi al protecţiei copilului, pot iniţia proiecte destinate copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi persoanelor care se ocup ă de creşterea şi îngrijirea lor pe perioada absenţei părinţilor, în funcţie de nevoile acestora, din următoarele surse de finanţare: a) bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie; b) fonduri europene.
(3) Ministerele de resort au obligaţia de a colabora cu autorităţile de management la elaborarea ghidurilor solicitanţilor ce vizează apeluri de proiecte finanţate din fonduri europene destinate copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi persoanelor care se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestora pe perioada absenţei părinţilor”.
Mai este introdus un nou articol care prevede următoarele: „În scopul realizării interesului superior al copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a nevoilor primare ale persoanelor în grija cărora aceştia au rămas, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, alături de instituţiile/unităţile de învăţământ, medicii de familie, spitalele, organizaţiile neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale care desfăşoară activităţi în domeniul educaţiei, sănătăţii şi protecţiei copilului, organizaţiile şi cultele recunoscute, precum şi alte entităţi eligibile pentru finanţare europeană, au dreptul să iniţieze şi să gestioneze proiecte din fonduri europene, care să sprijine următoarele tipuri de acţiuni:
a) servicii de suport educaţional şi psihologic, activităţi recreative şi de socializare, tabere pentru copii, în vederea sprijinirii copiilor pentru traversarea perioadei dificile a separării de părinţi;
b) activităţi de evaluare şi consiliere vocaţională;
c) suport material pentru a beneficia de servicii educaţionale de calitate – rechizite şcolare şi masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip after school sau „Şcoală după Şcoală”, burse, cazare, decontare transport, etc;
d) programe de educaţie parentală şi consiliere pentru persoanele în grija cărora au rămas copiii;
e) organizarea de reţele locale de intervenţie pentru oferirea de servicii inter-instituţionale copiilor, prin crearea de structuri comunitare consultative;
f) sprijin pentru copiii vulnerabili şi familiile acestora, pe bază de management de caz;
g) studii şi cercetări ce ţin de fenomenul de migraţiune şi de dezvoltare a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate;
h) furnizare de pachete integrate de măsuri educaţionale şi recreative axate pe cunoaştere, complementare, cu sprijinul acordat familiilor/ aparţinătorilor.”
„Entităţile prevăzute la art.1081 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta lege, în calitate de autorităţi contractante, asigură accesul la finanţare pentru toate regiunile de dezvoltare ale României, în condiţiile legii”, conform proiectului.
Legea merge acum la președinte pentru promulgare
De asemenea, „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 1081 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta lege, elaborate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului şi egalităţii de Şanse şi Ministerul Educaţiei, cu avizul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, conform iniţiativei legislative.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.