Camera Deputaților a dat undă verde! Schimbări importante pentru taximetriști

În cursul zilei de marți, Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a art.67 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, care prevede ca taxiurile să aibă geamuri securizate, în conformitate cu noile norme europene, pentru a obține certificatul RAR.

Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare cu 279 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și 13 abțineri.

Ce spune proiectul

Potrivit proiectului, în cazul taxiurilor, pentru eliberarea certificatului de agreare de către RAR, vor fi aplicabile prevederile Regulamentului nr.43 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEEONU) – Dispoziţii uniforme privind omologarea materialelor pentru geamurile din sticlă securizată şi instalarea acestora pe vehicule. În cazul în care acest lucru nu se face, atunci RAR nu va elibera certificatul de agregare.

Amintim că Senatul a adoptat acest proiect de modificare, în timp ce Camera Deputaților este for decizional.

Taximetriștii din București, luați în vizor de poliția locală

Poliţiştii locali din Bucureşti au dat taximetriştilor amenzi de 14.500 de lei doar sâmbătă, asta după ce în ultimele 5 zile au fost date amenzi de peste 140.000 lei pentru fumat în unităţile de alimentaţie publică.

Inspectorii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti au continuat seria de acţiuni privind verificarea legalităţii activităţii de transport public în regim de taxi şi de combatere a pirateriei în acest domeniu, în Capitală. Astfel, politiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.500 de lei taximetriştilor şi au reţinut cinci autorizaţii de taxi. De asemenea, în ultimele cinci zile, au fost date amenzi de peste 140.000 lei, pentru încălcarea legislaţiei referitoare la interzicerea fumatului în incinta unitătilor de alimentaţie publică, precum şi a respectării normelor de protecţie sanitară, în Capitală.

„În decurs de trei ore, doar în zona Gării de Nord, în seara zilei de joi, poliţişti locali ai Serviciului Control Transporturi Utilitati Publice din cadrul D.G.P.L.C.M.B. şi lucrători ai Poliţiei Transporturi Feroviare au verificat documentele de transport aferente unui număr de 35 de taxiuri, 14 conducători auto fiind depistaţi cu nereguli. Cele mai frecvente – lipsa staţiei radio de emisie – receptie şi neprezentarea documentelor necesare desfăşurării activităţii de taxi. Pentru încălcarea Legii taximetriei şi a H.C.G.M.B. 178/2008 privind aprobarea regulamentului cadru pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi, politiştii locali au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.500 de lei. Ca măsuri complementare, inspectorii D.G.P.L.C.M.B. au dispus reţinerea a cinci autorizatii taxi iar, într-un caz, au sesizat o altă autoritate de autorizare pentru reţinerea atestatului”, arată un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.