Bucurie maximă pentru milioane de români. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un amendament la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 168/2020, potrivit căruia pe perioada amânării ratelor nu se capitalizează dobânda. OUG 168/2020 includea reglementări privitoare la măsurile luate în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, printre care şi amânarea ratelor la credite pentru cetăţeni.
„Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare”, se stipulează în amendamentuliniţiat de senatorul PSD Daniel Zamfir, care a fost acceptat de deputați.
Potrivit prevederilor Ordonanţei, „pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor, cel mai târziu până la 15 iunie 2020”.
Senatorul Daniel Zamfir a apreciat că prin adoptarea acestui proiect „a fost îndreptată încă o nedreptate” făcută de Guvern.
„Colegii mei din PSD de la Camera Deputaţilor au mai îndreptat încă o nedreptate pe care o face Guvernul Orban în această perioadă. Să te lauzi că vii în sprijinul oamenilor ajutându-i să-şi amâne ratele la bănci şi IFN-uri, dar, în acelaşi timp, să le percepi dobândă la dobândă pentru perioada amânării nu e doar un cinism, este până la urmă politica acestui Guvern care pune toată povara crizei economice pe spinarea oamenilor şi a companiilor româneşti, favorizând în mod vădit sistemul financiar bancar. Astăzi s-a eliminat, printr-un amendament pe care l-am depus, dobânda la dobândă, aşadar oamenii vor fi scutiţi de această mizerie de a plăti dobândă la dobândă pe perioada amânării ratelor şi astfel le va fi uşurată povara plăţii ratelor în continuare”, a spus Zamfir.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.