Astfel, atât Camera Deputaților și Senatul au fost convocate, joi, în sesiune ordinară. În prima zi a sesiunii parlamentare au fost aleşi vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii fiecărei camere. Cele două camere ale Legislativului au fost convocate în sesiune ordinară, potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial.
„În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art.34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Camerei Deputaţilor decide: (…) Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2022 în ziua de joi, 1 septembrie 2022, ora 11:00″, arată decizia publicată în Monitorul Oficial.
Camera Deputaţilor şi-a ales noua conducere. Ședință importantă în Parlament
Camera Deputaţilor a ales, joi, 1 septembrie, noua componenţă a Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii. S-au înregistrat 222 voturi „pentru”, 13 „contra” şi două abţineri pentru lista propusă de liderii grupurilor parlamentare.
Mai mult, a fost păstrată configuraţia politică în Biroul permanent, astfel încât PSD deţine două funcţii de vicepreşedinţi, una de secretar şi una de chestor, PNL are o funcţie de vicepreşedinte, una de secretar şi una de chestor, USR – una de vicepreşedinte şi una de secretar, UDMR şi AUR câte o funcţie de chestor, iar minorităţile naţionale – o funcţie de secretar.
Biroul permanent va fi format din: vicepreşedinţii Vasile-Daniel Suciu (PSD), Ciprian-Constantin Şerban (PSD), Florin Alexe (PNL), Dan Barna (USR), secretarii Alexandra Presură (PSD), Cristian Buican (PNL), Daniel-Codruţ Blaga (USR), Ovidiu Ganţ (minorităţi) şi chestorii Mitică-Marius Mărgărit (PSD), George-Cristian Tuţă (PNL), Georgel Badiu (AUR) şi Dénes Seres (UDMR).
Liderii grupurilor parlamentare sunt: Alfred Simonis – PSD, Gabriel Andronache – PNL, Ionuţ Moşteanu – USR, Csoma Botond – UDMR, Antonio Andruşceac – AUR, Varujan Pambuccian – minorităţi.
Plenul Camerei Deputaţilor a fost precedat la ora 9:00 de şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi la 9:30 de şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor în vechea componenţă. După finalizarea activităţilor plenului, va avea loc şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor în noua componenţă.
Comisie specială pentru examinarea legilor justiţiei
Totodată, Parlamentul se va întruni, joi, în şedinţă comună, ca să aprobe constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei. Decizia a fost luată de Birourile permanente reunite. Şedinţa a început la ora 13,00.
Potrivit proiectului de hotărâre în acest sens, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Camera sesizată cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.