UPDATE: Reacția premierului României
Premierul României, Marcel Ciolacu, crede că moțiunea de cenzură depusă de AUR, SOS România și POT împotriva Guvernului Ciolacu 2 a fost doar o „șaradă politică” din care nimeni n-a câștigat nimic.
„Era evident că moțiunea o să pice, de fapt ea a fost o șaradă politică. Eu sunt unul dintre politicienii care cred în democrație și cred că fiecare instrument democratic, inclusiv moțiunea de cenzură, trebuie să fie un moment în care atât Opoziția, cât și Puterea să lămurească anumite lucruri guvernamentale și să explice românilor, așa încât apoi, chiar dacă moțiunea trece sau nu trece, toată lumea să câștige, lucru care nu s-a întâmplat azi.
O să-mi văd mai departe de treabă cu colegii mei. Cu certitudine următoarele două săptămâni sunt dedicate PNRR și analizelor din fiecare minister. Apoi fiecare ministru își va asuma în ședința de Guvern memorandumul cu progresul pe care-l estimează pe următoarele 60 de zile, cu o cuantificare de cheltuieli până la finele anului, că asta e cea mai importantă provocare”, a zis el.
UPDATE: Parlamentul a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II
Premierul României, Marcel Ciolacu, i-a acuzat pe semnatarii moţiunii de cenzură că doctrina lor este şocul şi falsa evlavie.
„Destrămarea lumii pe care o ştim este un fenomen global în plină desfăşurare, iar existenţa noastră într-o nouă realitate, total necunoscută, devine o posibilitate din ce în ce mai mare. De aceea, acest moment crucial a devenit şi pentru noi o chestiune personală, de ţară. Oamenii se uită la noi şi aşteaptă asumare şi responsabilitate.
Astăzi, este un moment în care ne puteam hotărî pe ce drum vrem să mergem şi cum ne dorim să arate România în perioada următoare. În mod normal, o moţiune de cenzură este un bun prilej democratic atât pentru Guvern, cât şi pentru opoziţie, de a oferi răspunsuri la aceste întrebări.
Din păcate, semnatarii moţiunii nu au înţeles nimic din lumea care se schimbă sub ochii noştri. Zero idei, zero soluţii, zero alternativă! Un text plin de minciuni şi atacuri la persoană. Niciun proiect pentru România! Şi nicio idee despre poziţionarea ţării în noul context internaţional.
Moţiunea de cenzură este, în schimb, o poză din viitorul pe care aceste partide populiste îl vor pentru România. O ţară neguvernată, o ţară în ruine, decuplată de la fondurile europene şi incapabilă să mai plătească pensii şi salarii. O ţară care îşi alungă investitorii şi care este lăsată pradă populismului anarhic. O ţară slabă şi uşor de manevrat de duşmanii săi. Adevărul e că semnatarii moţiunii vor doar să dărâme, dar nu vor să conducă.
Suveranismul lor se opreşte la frica de a-şi asuma lucruri clare pentru ţară. Ei vor ca România să nu mai aibă nici Preşedinte şi nici Guvern! Vor să facă din România un maidan! Ori a lăsa România în ruine în cel mai complicat moment este un act de trădare, nu de iubire de ţară! Şi avem datoria să stopăm acest lucru!.
Sunteţi incapabili să vă puneţi de acord între voi. Românii vă văd cum vă acuzaţi reciproc de trădare. Cine semnează, cine votează?! Când podeaua pe care stăm crapă sub noi, voi ţipaţi isteric unii la alţii care este mai vândut. Probabil aşa înţelegeţi voi suveranismul. Dar, vă dau o veste: guvernul nu este al lui Ciolacu, ci al României! Deci atunci când vă bateţi penibil cu moţiunile, nu cu mine vă bateţi, ci cu neputinţa voastră de a propune ceva concret pentru ţară în afară de haos şi scandal!
Cum poţi să vorbeşti serios cu cei care au ca element central în planul lor economic ”apa, hrana şi energia”?! Şi care spun că industria calului înseamnă progres economic. Am muncit din greu, în aceşti ani, să facem sute de kilometri de autostradă, pentru maşini, nu pentru cai! Nu aveţi nicio viziune economică, niciun plan coerent, asta e clar!
Astăzi aş fi vrut să vorbim măcar despre problemele sociale. Dar cum să vorbim despre pensiile şi salariile românilor când unii dintre voi aveţi reşedinţe fiscale în alte ţări, şi n-aţi plătit aici, în România, nicio taxă şi niciun salariu?! Sau cum alţii dintre voi vă luaţi banii prin tot felul de fundaţii şi donaţii obscure?!
Aşa sunteţi voi, nişte ipocriţi! Urlaţi isteric aici în Parlament cât sunteţi în live, după care pactizaţi obosiţi cu meniul globalist de la bufet! Pe voi nu vă interesează lucrurile serioase şi problemele cu care se confruntă cu adevărat românii. Infectaţi zi de zi societatea cu virusul minciunii şi al urii. Mediul vostru în care vă reproduceţi politic nu este stabilitatea, ci haosul. Însă haosul politic pe care vreţi să-l aduceţi în România, va fi urmat automat de haosul economic. Euro va ajunge până la cer. Toate şantierele din ţară vor fi închise. Iar lumea va trăi în sărăcie şi fără bani să-şi mai plătească facturile.
Voi nu aveţi nicio politică. Doctrina voastră este şocul şi falsa evlavie. Alimentaţi continuu furia şi paranoia, în timp ce ne vorbiţi de un plan divin pentru România. Dumnezeu este iubire. Nu ură! Voi nu aveţi niciun Dumnezeu! Voi aveţi doar falşi Mesia. Iar pe Dumnezeu l-aţi luat ca agent electoral şi îi duceţi numele în deşert în fiecare zi. Nu vă crapă obrazul pentru toţi preoţii care au murit în închisorile comuniste pentru credinţa lor, în timp ce voi vă folosiţi de Dumnezeu tocmai pentru a întoarce România la acele orori?!
Vorbiţi de dictatură, dar majoritatea n-aţi trăit o zi în ea. Eu am trăit. Am trăit în comunism şi bunicii mei au trăit fascismul şi extremismul. Şi nu vreau să ne mai întoarcem niciodată acolo! Spuneţi că România s-a trezit?! Nu! România e trează dintotdeauna, şi progresează în fiecare zi. Românii muncesc să ajungă din urmă ţările din vest.
De 35 de ani fac asta zi de zi, generaţie după generaţie. Am intrat în UE, în NATO şi în Schengen în acest timp. Călătorim fără vize în Statele Unite. Şi ne pregătim să facem parte din clubul celor mai puternice state din lume, în OCDE. Voi sunteţi cei care vreţi să anulaţi azi tot acest progres de 35 de ani şi să ne întoarcem în beznă. Despre asta este politica voastră!
În timp ce voi vă treziţi în fiecare zi în conştiinţă, milioane de români se trezesc cu noaptea în cap ca să se ducă la muncă. Bunăstarea nu se construieşte prin telepatie, ci cu autostrăzi, şcoli şi spitale. Iar România investeşte de ani de zile sute de miliarde în dezvoltare! Investiţiile şi banii europeni sunt singurul fir divin care dezvoltă România!”, a zis social-democratul.
UPDATE: Reacția UDMR
Parlamentarul UDMR Csoma Botond a spus, în plenul camerelor reunite, că nu poţi avea o evaluare a guvernului după două luni de activitate.
„Orice om raţional de bun simţ ştie că după două luni nu poţi avea o evaluare a activităţii guvernamentale. Sigur această moţiune nu menirea să avem o dispută parlamentară despre activitatea Guvernului, scopul ei este să paveze drumul lui Georgescu către Cotroceni.
Printre semnatari se află şi un preşedinte de partid, un camelion politic, Simion Giordano, care l-a dat afară pe Georgescu în 2022 din partid şi acum se lipeşte de posteriorul lui Georgescu ca să câştige un pic de capital politic. E o vorbă veche din Ardeal: Foaie verde ananas, papagali aţi fost, papagali aţi rămas”, a zis el.

Reacția POT
Preşedinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, i-a spus premierului României să plece pentru că vine FBI-ul. Ea a criticat şi USR-ul, arătând că se preface că este un partid antisistem, însă ieri se cerea la guvernare cu PSD şi PNL.
„Guvernul Ciolacu pune în pericol securitatea naţională. Emil Hurezeanu, ca ministru de externe, a provocat un scandal diplomatic grav, prin declaraţiile sale despre întâlnirea cu Richard Grenell din administraţia Trump, afectând relaţiile internaţionale ale României. Ciolacu a eşuat în a-l remania pe Hurezeanu. La MAI, Cătălin Predoiu recurge la exces de forţă în percheziţiile abuzive împotriva susţinătorilor lui Călin Georgescu. O tactică de intimidare nedemnă pentru o democraţie.
Un ministru care abuzează de funcţia sa, şi va plăti. Le trebuie o nouă rundă de alegeri pentru ca să poată veni în sfârşit cu un candidat care, prin fraudarea alegerilor, să poată justifica o posibilă câştigare a unui tur doi. Pentru că, altfel, Călin Georgescu vă bate din orice poziţie. Votul românilor însă nu va fi călcat în picioare. Suntem aici şi nu plecăm niciunde.
USR se preface că este un partid antisistem, însă ieri se cerea la guvernare cu PSD şi PNL. La al treilea mandat în Parlament, USR nu mai vrea reforme. Vrea doar funcţii la stat şi contracte bănoase de consultanţă. USR este doar o altă piesă a aceluiaşi sistem corupt. POT este pregătit să intre la guvernare. Nouă nu ne este frică! Domnule Ciolacu, plecaţi că vine FBI-ul! Sau vă place adrenalina?”, a zis ea.

UPDATE: AUR, atac virulent asupra premierului României
Președintele AUR, George Simion, l-a atacat directe Marcel Ciolacu în timpul moținunii de cenzură, acuzându organizarea dezastruasă a alegerilor și legăturile cu scandalul Nordis.
„N-am auzit decât stabilitate, stabilitate, și scuze pentru felul în care funcționează statul român, în care nu este reformată nicio instituție și voi girațiașa zisa stabilitate care înseamnă continuaea corupției și ascunderea probelor. Nu înțelegi de trebuie să pleci Marcele. Ai reușit să corupi suficienți parlamentari ca să nu voteze astăzi moțiunea împotriva ta. Hai să-ți explic motivele pentru care trebuie să pleci: Ți-ai băturu joc de organizarea tuturor alegerilordin 2024.
O să-ți spun pe limba ta Marcele, ai dat în ele de draciile-a luat. Ai comasat, ai renumărat, ai anulat, ești vinovatul principal împreună cu Klaus Iohannis de distrugerea democrației. Spune și tu Marcele când mi-ai dat tu voturi, că așa te-ai lăudat cu Fredie Valută pe Tiktok, că la alegeri nici pentru voi nu ați avut voturi. Hai să-ți mai explic despre economie și reședințe fiscale, hai să vorbim despre candidatul vostru comun, Antonescu, unde a avut 10 ani reședința fiscală?
Ai promis indexarea pensiilor, să vorbim despre felul în care ai mărit taxele deși tot pe Tiktok te-ai tatuat. Să vorbim despre felul în care ți-ai bătut joc de reducerea posturilor în administrația publică. Să vorbim despre nepotul și nepoata ta Marcele, tu ești fața hâdă, neagră, urâtă a sistemului care și-a bătut joc de țară, tu revoluționarul de carton de la Buzău.
Trebuie să pleci, Marcele, din cauza corupției endemice pe care nu o recunoști, te strâmbi când auzi despre Nordis. Doar protejata ta care acodus ce mai importatntă comisie, Laura Vicol Ciorbă, și tu te-ai vândut pentru o ciorbă, Marcele. Pentru câteva excursii cu privat jet-urile. Ia-ţi meditatorul şi pleacă, Marcele. Pleacă până vine valul, pentru că atunci când vine valul, veţi plăti toţi pentru mizeriile comise de tine, de Grindeanu, care a plecat şi de Simonis.”
„Te strâmbi când auzi despre Nordis. Nici usturoinu ai mâncat şi nici gura nu îţi miroase. Doar protejata care a condus cea mai importantă comisie, doamna laura Vicol Ciorbă. Şi tu te-ai vândut pe o ciorbă, Marcele, pentru câteva excursii cu private jet-urile în străinătate. Ia-ţi meditatorul şi pleacă, Marcele. Pleacă până vine valul, pentru că atunci când vine valul, veţi plăti toţi pentru mizeriile comise de tine, de Grindeanu, care a plecat şi de Simonis.
Parlamentarii să nu îl mai lase trei luni în funcţie, sub semnul stabilităţii, pentru că acesta îşi ascunde fărădelegile. Sunteţi părtaşi, toţi cei care nu veţi vota această moţiune. Ia-ţi jetul şi du-te, Marcele!”, a zis politicianul.
UPDATE
Premierul a afirmat că a făcut și greșeli pentru care a plătit un preț politic, dar că niciodată nu și-a trădat țara și românii. El a subliniat că nu a pus niciodată în pericol românii și că nu a folosit frica de război ca armă în campania electorală.
De asemenea, a spus că nu a pus România în fața unei alegeri imposibile între Statele Unite, care asigură securitatea, și Uniunea Europeană, care asigură prosperitatea. În final, premierul a declarat că nu a săpat niciodată la temelia țării, așa cum fac, în opinia sa, așa-zișii patrioți din prezent.
”Am făcut şi greşeli pentru care am plătit preţul politic. Dar niciodată nu mi-am trădat ţara şi românii. Niciodată nu i-am pus în pericol pe români. Niciodată nu am folosit frica de război ca armă în campania electorală. Niciodată nu am pus România în faţa unei alegeri imposibile între Statele Unite – care ne asigură securitatea, şi Uniunea Europeană – care ne asigură prosperitatea. Niciodată nu am săpat la temelia acestei ţări, aşa cum fac astăzi aşa-zişii patrioţi”, a spus premierul.
Ciolacu a declarat că nu se poate vorbi despre suveranism atunci când liderul unui partid nu este suveranist nici măcar față de propria persoană. El a subliniat că, atunci când cineva nu știe dacă îl cheamă George sau Giordano, nu poate fi considerat suveranist. De asemenea, a afirmat că atunci când o persoană este rezervă de candidat, nu poate să fie suveranist nici măcar față de propria conștiință, fiind doar o „slugă” pentru alt șef.
”Voi nu puteţi fi suveranişti când liderul vostru nu e suveranist nici măcar faţă de propria persoană. Atunci când nu ştii dacă te cheamă George sau Giordano, nu ai cum să fii suveranist! Atunci când eşti rezervă de candidat, nu ai cum să fii suveranist. Nici măcar faţă de propria conştiinţă. Eşti doar o slugă pentru alt şef”, a precizat Ciolacu.
”Ce suveranişti sunt cei care de luni de zile se bat între ei ca să facă o poză cu liderii administraţiei Trump?! Ce suveranişti sunt cei care stau în primul rând la conferinte externe şi aplaudă când ţara lor este batjocorită şi denigrată?!”
”Voi sunteţi suveranişti pe punctaje făcute de alţii. Dacă mâine pică netul în România, se termină şi cu suveranismul vostru. Fără acces la înjurături, ură şi violenţă propagată în mediul on-line, lumea v-ar vedea fix aşa cum sunteţi. Fără conţinut. Fără însuşiri. Şi fără soluţii. Fără telefoane sunteţi goi, stimaţi colegi”, le-a spus Ciolacu celor de la AUR.

Moțiunea nu va trece
Ciolacu a afirmat că moțiunea nu va trece și că țara va continua să aibă un guvern funcțional, dar a subliniat că trebuie să fim conștienți că, atâta timp cât ocupăm funcții publice, avem o responsabilitate clară față de oameni.
-”Moţiunea nu va trece, iar ţara noastră va continua să aibă un guvern funcţional. Dar trebuie să fim conştienţi cu toţii că, atât timp cât ocupăm funcţii publice, avem o responsabilitate clară faţă de oameni. Este adevărat că acest an este unul dificil, nu doar pentru noi, ci pentru toată Europa.
Noi am reuşit să ţinem economia pe plus, în timp ce zona euro a stagnat sau este deja în recesiune. Agenţiile de rating au retrogradat Franţa şi au redus perspectiva noastră şi a Austriei. 12 ţări iau măsuri de reducere a deficitelor bugetare.
Am venit cu un buget de dezvoltare, bazat pe investiţii publice de 150 de miliarde de lei. Ne vom respecta la virgulă angajamentele prevăzute în Planul bugetar aprobat cu Comisia Europeană, dar şi angajamentele NATO. Mai mulţi bani la buget înseamnă mai mulţi bani care vor ajunge la români şi în dezvoltarea comunităţilor.
Acesta este drumul României, alături de Uniunea Europeană şi Statele Unite. Trebuie să găsim echilibrul necesar în acest moment şi să putem negocia eficient cu ambele părţi, pentru că România are nevoie în egală măsură şi de securitate, şi de fonduri europene”, a explicat premierul.

Premierul a încheiat prin a adresa un apel parlamentarilor „cu intenții corecte” din cadrul Parlamentului.
”În final, am un mesaj pentru toţi colegii de bună-credinţă din Parlament: veţi simţi poate uneori impulsul natural să abandonaţi, să cedaţi presiunilor populiste şi să vă retrageţi până trece furtuna. Dar dacă veţi face asta sau veţi pactiza cu falşii profeţi atunci veţi pune umărul la distrugerea naţiunii noastre, la manipularea copiilor noştri şi la anularea valorilor şi a lumii în care trăim.
Eu nu am timp să îmi plâng de milă. Datoria mea şi a colegilor mei este să guvernăm. Este timpul să scoatem această ţară din mirajul populismul anarhic şi instituţiile să redevină puternice. Ura nu poate modela o ţară! Iar pe români îi rog din suflet ca, atunci când iau decizii, să se uite la ce AU realizat cu adevărat în toţi aceşti ani. La ce am realizat împreună ca naţiune în această perioadă. Şi apoi să realizăm cu toţii că nu putem să lăsăm această ţară pradă celor care vor să o izoleze şi să o ducă înapoi în trecut. Credeţi în voi! Credeţi în viitorul României! Vă mulţumesc tuturor! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

UPDATE
Premierul Marcel Ciolacu a lansat un atac dur asupra Opoziției vineri, în timpul unei dezbateri parlamentare pe marginea unei moțiuni de cenzură. Într-un discurs plin de ironii, Ciolacu i-a acuzat pe semnatarii moțiunii, care provin din partidele AUR, SOS România și POT, că nu au niciun plan concret pentru viitorul țării și că viziunea lor este una plină de contradicții.
”Destrămarea lumii pe care o ştim este un fenomen global în plină desfăşurare, iar existenţa noastră într-o nouă realitate, total necunoscută, devine o posibilitate din ce în ce mai mare. De aceea, acest moment crucial a devenit şi pentru noi o chestiune personală, de ţară. Oamenii se uită la noi şi aşteaptă asumare şi responsabilitate. Astăzi, este un moment în care ne puteam hotărî pe ce drum vrem să mergem şi cum ne dorim să arate România în perioada următoare”, a spus Ciolacu de la tribuna Parlamentului.
”Din păcate, semnatarii moţiunii nu au înţeles nimic din lumea care se schimbă sub ochii noştri. Zero idei, zero soluţii, zero alternativă! Un text plin de minciuni şi atacuri la persoană. Niciun proiect pentru România! Şi nicio idee despre poziţionarea ţării în noul context internaţional. Moţiunea de cenzură este, în schimb, o poză din viitorul pe care aceste partide populiste îl vor pentru România. O ţară neguvernată, o ţară în ruine, decuplată de la fondurile europene şi incapabilă să mai plătească pensii şi salarii. O ţară care îşi alungă investitorii şi care este lăsată pradă populismului anarhic. O ţară slabă şi uşor de manevrat de duşmanii săi”, a subliniat premierul.

Ciolacu a criticat, de asemenea, incoerența și lipsa de unitate dintre opoziție, spunând că aceștia se acuză reciproc de trădare și lipsă de viziune, în timp ce România face pași importanți pe plan internațional.
”Suveranismul lor se opreşte la frica de a-şi asuma lucruri clare pentru ţară. Ei vor ca România să nu mai aibă nici Preşedinte şi nici Guvern! Vor să facă din România un maidan! Ori a lăsa România în ruine în cel mai complicat moment este un act de trădare, nu de iubire de ţară! Şi avem datoria să stopăm acest lucru!”, a completat şeful Executivului.
”Sunteţi incapabili să vă puneţi de acord între voi. Românii vă văd cum vă acuzaţi reciproc de trădare. Cine semnează, cine votează?! Când podeaua pe care stăm crapă sub noi, voi ţipaţi isteric unii la alţii care este mai vândut. Probabil aşa înţelegeţi voi suveranismul. Dar, vă dau o veste: guvernul nu este al lui Ciolacu, ci al României! Deci atunci când vă bateţi penibil cu moţiunile, nu cu mine vă bateţi, ci cu neputinţa voastră de a propune ceva concret pentru ţară în afară de haos şi scandal!”, a spus premierul.
Un alt punct de critică din discursul premierului a fost atitudinea opoziției față de problemele sociale și economice ale românilor. Ciolacu a subliniat că, în timp ce unii lideri din Opoziție își au reședințele fiscale în alte țări și nu plătesc taxe în România, ei continuă să critice guvernul.
”Dar cum poţi să vorbeşti serios cu cei care au ca element central în planul lor economic ”apa, hrana şi energia”?! Şi care spun că industria calului înseamnă progres economic. Am muncit din greu, în aceşti ani, să facem sute de kilometri de autostradă, pentru maşini, nu pentru cai! Nu aveţi nicio viziune economică, niciun plan coerent, asta e clar!”, le-a spus premierul semnatarilor moţiunii.
”Astăzi aş fi vrut să vorbim măcar despre problemele sociale. Dar cum să vorbim despre pensiile şi salariile românilor când unii dintre voi aveţi reşedinţe fiscale în alte ţări, şi n-aţi plătit aici, în România, nicio taxă şi niciun salariu?! Sau cum alţii dintre voi vă luaţi banii prin tot felul de fundaţii şi donaţii obscure?!”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
”Aşa sunteţi voi, nişte ipocriţi! Urlaţi isteric aici în Parlament cât sunteţi în live, după care pactizaţi obosiţi cu meniul globalist de la bufet! Pe voi nu vă interesează lucrurile serioase şi problemele cu care se confruntă cu adevărat românii. Infectaţi zi de zi societatea cu virusul minciunii şi al urii. Mediul vostru în care vă reproduceţi politic nu este stabilitatea, ci haosul. Însă haosul politic pe care vreţi să-l aduceţi în România, va fi urmat automat de haosul economic. Euro va ajunge până la cer. Toate şantierele din ţară vor fi închise. Iar lumea va trăi în sărăcie şi fără bani să-şi mai plătească facturile”, a precizat Ciolacu.

Premierul a adus în discuție realizările guvernului, evidențiind progresele economice și investițiile masive făcute în infrastructură, educație și sănătate.
”Voi nu aveţi nicio politică. Doctrina voastră este şocul şi falsa evlavie. Alimentaţi continuu furia şi paranoia, în timp ce ne vorbiţi de un plan divin pentru România. Dumnezeu este iubire. Nu ură! Voi nu aveţi niciun Dumnezeu! Voi aveţi doar falşi Mesia. Iar pe Dumnezeu l-aţi luat ca agent electoral şi îi duceţi numele în deşert în fiecare zi. Nu vă crapă obrazul pentru toţi preoţii care au murit în închisorile comuniste pentru credinţa lor, în timp ce voi vă folosiţi de Dumnezeu tocmai pentru a întoarce România la acele orori?!”, a spus premierul.
”Vorbiţi de dictatură, dar majoritatea n-aţi trăit o zi în ea. Eu am trăit. Am trăit în comunism şi bunicii mei au trăit fascismul şi extremismul. Şi nu vreau să ne mai întoarcem niciodată acolo! Spuneţi că România s-a trezit?! Nu! România e trează dintotdeauna, şi progresează în fiecare zi. Românii muncesc să ajungă din urmă ţările din vest. De 35 de ani fac asta zi de zi, generaţie după generaţie. Am intrat în UE, în NATO şi în Schengen în acest timp. Călătorim fără vize în Statele Unite. Şi ne pregătim să facem parte din clubul celor mai puternice state din lume, în OCDE. Voi sunteţi cei care vreţi să anulaţi azi tot acest progres de 35 de ani şi să ne întoarcem în beznă. Despre asta este politica voastră!”, a acuzat şeful Executivului.

Premierul a reafirmat angajamentul Guvernului de a continua pe drumul progresului și stabilității, având în vedere că România se află într-un moment crucial de transformare.
”În timp ce voi vă treziţi în fiecare zi în conştiinţă, milioane de români se trezesc cu noaptea în cap ca să se ducă la muncă. Bunăstarea nu se construieşte prin telepatie, ci cu autostrăzi, şcoli şi spitale. Iar România investeşte de ani de zile sute de miliarde în dezvoltare! Investiţiile şi banii europeni sunt singurul fir divin care dezvoltă România!”, a spus Ciolacu.
Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu 2
Camera Deputaților și Senatul se vor aduna într-o ședință comună pentru a discuta și pentru a vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu 2, depusă de AUR, SOS România și Partidul Oamenilor Tineri.
Moțiunea de cenzură se numește „Premierul Nordis trebuie să plece! Românii s-au săturat de umilință”. Ea îi acuză pe guvernanți de corupție și incompetență în gestionarea economiei și fondurilor europene. A fost semnată de 155 de parlamentari din aceste trei partide politice.
Pe de altă parte, coaliția de guvernare (PSD-PNL-UDMR) anunță că va respinge moțiunea de cenzură. Coaliția de guvernare consideră că nu sunt motive suficiente pentru a demite Guvernul Ciolacu 2, mai ales într-un context instabil. Șansele ca moțiunea să treacă sunt destul de mici deoarece sunt necesare 232 de voturi pentru a demite guvernul, iar opoziția mai are nevoie de aproximativ 70 de voturi. În plus, USR a anunțat că nu susține această acțiune.
Premierul României, Marcel Ciolacu, va fi prezent la ședință pentru a răspunde acuzațiilor, iar după dezbaterea moțiunii, va fi dat un vot secret cu bile.
Conţinutul moţiunii de cenzură
Moțiunea de cenzură depusă de opoziție acuză Guvernul Ciolacu 2 de lipsă de legitimitate, spunând că „Marcel Ciolacu a fost impus de președintele Klaus Iohannis, care nu ar fi legitimat de alegători”, și susțin că actualul guvern nu reprezintă voința cetățenilor.
De asemenea, ea menționează „scandalul Nordis”, în care premierul României ar fi avut legături cu afaceriști controversați și critică modul în care sunt gestionate fondurile europene, spunând că sunt folosite prea puțin. O altă acuzație majoră se referă la politica fiscală a guvernului, afirmând că „după ani de cheltuieli mari și abuzuri, coaliția din jurul lui Marcel Ciolacu nu doar că nu face nimic, dar cere mai mulți bani de la români ca niciodată.”
Dacă moțiunea de cenzură este respinsă, opoziția nu va putea depune alta decât în luna septembrie, după alegerile prezidențiale.
Ce prevede Constituţia României?
Conform legii, Parlamentul poate retrage încrederea Guvernului Ciolacu 2 printr-o moțiune de cenzură, care trebuie susținută de cel puțin un sfert dintre parlamentari și aprobată de majoritatea deputaților și senatorilor. Votul este secret și se face doar dacă sunt prezenți mai mult de jumătate dintre membrii celor două Camere.
Moțiunea de cenzură este acceptată doar dacă obține 234 de voturi pentru. Dacă este respinsă, cei care au semnat-o nu mai pot depune alta în aceeași sesiune, cu excepția cazului în care Guvernul își asumă răspunderea în fața Parlamentului.