Camerele de supraveghere vor fi instalate în toate școlile din România, inclusiv în sălile de curs, se arată o nouă propunere a PSD care prevede modificarea Legii Educației. Propunerea a fost semnată de către 33 de deputați social-democrați și depusă în Parlament.
Sisteme de monitorizare în toate școlile și grădinițele din România
Un proiect legislativ înregistrat în Parlament de către reprezentanții PSD propune modificarea Legii Educației. De asemenea, impune cerința instalării camerelor de supraveghere în toate instituțiile antepreșcolare și preșcolare din România.
În toate grădinițele, creșele și școlile din România, va fi obligatorie instalarea sistemelor de monitorizare. Nu va fi necesar acordul părinților.
Instituțiile sunt obligate să instaleze camere de supraveghere în sălile de clasă, pe coridoare, în afara clădirii, precum și în sălile de festivități.
În plus, instituțiile trebuie să furnizeze părinților datele de autentificare pentru a avea acces la camerele de supraveghere.
Propunerea legislativă a fost înregistrată în Parlament și a primit semnăturile a 33 de deputați din partea PSD.
Această inițiativă legislativă apare într-un moment în care cazurile de violență în grădinițe și școli devin tot mai frecvente.
Legea actuală arată că este necesar acordul părinților
Legea actuală prevede că, pentru instalarea camerelor de supraveghere, este necesar acordul părinților.
„(2) Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video cuprind în contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4) acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinților/reprezentanților legali pentru supravegherea audio-video a beneficiarilor primari”, arată legea.
Asta înseamnă că, dacă mai mulți părinți se opun acestei decizii, nu vor fi instalate camere de supraveghere în sălile de clasă.
În legea actuală, părinții au un cuvânt de spus numai în ceea ce privește camerele de supraveghere din clase. Cele din exteriorul clădirii, cele de pe holuri, săli de mese sau săli festive nu au nevoie de acordul părinților.
„(4) Nu vor fi instalate camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinților își exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educațional.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în situația instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese și săli de festivități.”, arată legea.
Cine poate vedea înregistrările de pe camerele de supraveghere?
Nu în ultimul rând, legea mai prevede și cine sunt cei care pot vedea înregistrările de pe camerele de supraveghere. Așadar, este vorba despre:
- părinții, tutorele legal sau elevul major
- directorul unității de învățământ, reprezentanții DJIP/DMBIP, reprezentanții Ministerului Educației
- psihologul sau consilierul școlii
- personalul medical
În ceea ce îi privește pe părinți și pe tutorii legali, ei au nevoie de o cerere motivată scrisă care să fie aprobată de către directorul școlii. Același lucru este valabil și pentru elevul major.
Psihologul sau consilierul școlii va avea nevoie de acordul părintelui, al tutorelui legal sau al elevului major, cu aprobarea directorului unității de învățământ.
Personalul medical va avea acces la înregistrările de pe camerele de supraveghere doar dacă este nevoie.
„(8) Punerea înregistrărilor audio-video la dispoziția persoanelor enumerate la alin. (7) lit. a) se face pe bază de cerere scrisă, justificată, adresată directorului unității de învățământ. Cererea trebuie să cuprindă, pe lângă justificare, și perioada de timp corespunzătoare înregistrărilor care se solicită.
(9) Punerea înregistrărilor audio-video la dispoziția persoanelor enumerate la alin. (7) lit. a) se realizează în maximum 2 zile de la momentul înregistrării cererii.”, se mai arată în lege.