”Sper că acest proiect să fie un prim pas spre dezvoltarea turismului ţinând cont de faptul că acest proiect de lege a fost cerut chiar de toţi operatorii de turism din România. Sper ca proiectul să fie un prim pas spre dezvoltarea turismului”, a declarat deputatul PSD Mircea Dobre, iniţiatorul proiectului.
Proiectul prin care impozitul pe profit este înlocuit cu un impozit specific în industria turismului, la hoteluri şi unităţi de alimentaţie publică a fost depus la Parlament în 2015. ”Proiectul este adresat în special companiilor care au până în 5 milioane de euro cifră de afaceri şi au maximum 250 de angajaţi. Este un avantaj foarte mare pentru industria turismului, în urma acestui proiect de lege se elimină impozitul pe profit şi se adaugă acest impozit specific, va fi avantajos pentru că vor rămâne mai mulţi bani pentru investiţii, pentru dezvoltare şi modernizare în această zonă”, explica Dobre, la momentul respectiv.
El a adăugat că acest impozit specific ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016 pentru a fi corelat cu noul Cod fiscal. ”O să vă dau câteva exemple cu privire la acest impozit. Un restaurant de 100 de metri pătraţi din zona B a municipiului Bucureşti ar avea de plătit 15.120 de lei pe an. Acest impozit se calculează pe baza unei formule care are mai multe variabile printre care sezonalitate, spaţiu tehnic, gradul de ocupare, gradul de încadrare a unităţii în localitatea respectivă. Un bar sau o cafenea de 70 de metri pătraţi din zona A a Bucureştiului ar plăti impozit de 8.060 de lei pe an, un hotel de 3 stele cu 100 de locuri de cazare din zona A a municipiului Braşov are o valoare de 24.400 de lei pe an, iar la o pensiune de trei margarete şi 50 de locuri de cazare din zona A a staţiunii Predeal ar reveni un impozit de 4.400 de lei pe an”, a arătat Dobre. Deputatul a menţionat că aceste calcule au fost făcute în baza suprafeţei utile de servire, împreună cu Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, cu Autoritatea Naţională de Turism, cu Ministerul Finanţelor, cu Federaţia patronală din turism şi cu agenţiile naţionale din turism. (Sursa: Agerpres)