Unul dintre personajele cele mai detestate îi va conduce de-acum pe supușii din Regatul Unit. Nimeni n-ar fi crezut, în anii 90, că femeia pe care aproape toată lumea a învinovățit-o pentru mariajul nefericit al Prințesei Diana va deveni regină consoartă.
Camilla Parker Bowles este de-acum „Regina Camilla”. La o zi după moartea reginei Elisabeta a II-a, regele Charles al III-lea a numit-o pe Camilla regină consoartă a Regatului Unit. După trei zile, cei doi au stat pe tronuri, la Westminster Abbey, în timp ce ascultau intonarea imnului „God Save the King”.
The Grunge spune care este adevărul din spatele ascensiunii Camilei Parker Bowles, noua regină consoartă, a cărei prezență, alături de Charles, a fost una extrem de discretă în ultimii ani.
Camilla Parker Bowles nu a apărut din neant, așa cum s-ar crede, familia ei fiind una cu strânse legături în lumea aristocrației engleze. Deşi nu era foarte bogată, familia ei ocupa o poziţie oarecum egală pe scara socială cu aceea a lui Charles. Camilla a fost crescută ca o adevărată aristocrată, pentru a deveni soţia unui om bogat şi important.
A studiat la colegiul Queen’s Gate din South Kensington, același care a educat jumătate dintre soţiile diplomaţilor britanici şi aproape toate femeile cu titluri nobiliare din Regatul Unit.
Infidelitatea soțului răsplătită cu aceeași monedă
Fostul ei soț, Andrew Parker Bowles, a fost ofițer în Blues and Royals, un regiment de cavalerie al armatei britanice. Tatăl lui avea, de asemenea, legături strânse cu Palatul Buckingham, iar conacul său din Berkshire o găzduia adesea pe Regina-mamă. Căsătoria Camillei cu Andrew Parker-Bowles a avut loc în 1973. Din ea au rezultat doi copii – Tom și Laura.
Dar Camillla a știut tot timpul că Andrew nu poate sta departe de femei. A înșelat-o frecvent, așa cum reiese din cartea „Camilla and Charles: The Love Story”, de Caroline Graham. Acesta ar fi fost motivul pentru care ea a continuat să iasă cu Charles, în timp ce Andrew era plecat. Unii spun că dorea să-i plătească lui Andrew cu aceeași monedă. Camilla nu se considera deloc o victimă, iar dacă Andrew putea avea aventuri cu alte femei, și ea putea să facă același lucru. De fapt, mariajul ei a fost descris ca unul deloc tradițional, cei doi parteneri acceptându-și reciproc infidelitățile.
Se spune și că prințul Charles era înnebunit după ea. În cercul lor de prieteni toată lumea știa că Charles și Camilla formau un cuplu. Charles o admira pentru simțul umorului și pentru că nu era o fire pretențioasă. În plus, ca şi alţi amanţi ai Camillei, Charles a fost cucerit de sexualitatea ei debordantă.
Camilla și Andrew au divorțat în 1994, cu trei ani înainte de moartea tragică a Prințesei Diana. Potrivit expertului regal Wayne Francis, Andrew ar fi mărturisit că a fost dezamăgit de aventura soției sale cu Charles și a cerut imediat divorțul.
Obsesia Dianei
La finele anilor 80, Diana era tot mai obsedată de Camilla. Vorbea despre ea cu prietenii şi angajaţii. Ba chiar a consultat un astrolog pentru a afla cum să trateze problema „prezenţei Camillei” în mariajul ei alături de Charles. Ulterior, în timpul unei petreceri, Diana a confruntat-o direct, întrebând-o, de față cu toată lumea:„De ce nu îl laşi în pace pe soţul meu?”
Așadar, anii 90 nu au fost deloc ușori pentru Camilla Parker Bowles. În 1993, avea să izbucnească bomba cu efect întârziat, odată cu scurgerea în presă a unei convorbiri telefonice între ea și Charles. Presa a numit scandalul „Camillagate” (sau „Tampaxgate”). După ce convorbirea cu aluzii sexuale a ajuns în tabloidele din Regatul Unit, Camilla s-a izolat în casa ei din Middlewick, Wiltshire.
Într-un interviu pe care l-a acordat ulterior pentru Daily Mail, regina consoartă mărturisea că această perioadă a fost oribilă și nu o dorește nici celor mai mari dușmani.
Moartea prințesei Diana avea să-i atragă și mai mult ura și disprețul opiniei publice. Ani la rând, Camilla a continuat să fie detestată de publicul britanic și de presă.
În anul 2000, la o petrecere dată în cinstea lui Constantin, fostul rege al Greciei, regina Elisabeta a recunoscut-o public pe Camilla. Înainte, refuza și să stea în aceeaşi încăpere cu ea. În iunie 2001, Camilla a participat, pentru prima oară, la un dineu la Palatul Buckingham, iar după patru ani, pe 9 aprilie, Prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles s-au căsătorit.