În timp ce opinia publică încă încearcă să se obișnuiască cu ideea închiderii a 67 de spitale din țară, autoritățile din câteva localități au început să lucreze la transformarea acestora în cămine pentru bătrâni. Programul de dezvoltare a rețelei de cămine pentru persoane vârstnice are în vedere sprijinirea de către Guvern a autorităţilor administraţiei publice locale care decid să reorganizeze unităţile sanitare scoase din finanțarea Ministerului Sănătății. Programul se va desfășura până la finalul anului 2013.
Deși Guvernul se pregătise să transforme toate cele 67 de unități în astfel de cămine, cererile primite de la autoritățile locale au fost cu mult sub acest număr, în final fiind aprobate numai șapte. Ceea ce se traduce în 357 de locuri pentru bătrâni și 159 de locuri de muncă. Lista rămâne deschisă.
Un detaliu: lipsesc banii pentru investiții
Printre unitățile sanitare care urmează să se transforme în cămine se numără fostul Spital Orăşenesc Roznov din județul Neamţ. Căminul a primit o finanțare de 2,3 milioane de lei, pentru 50 de paturi, până la finalul anului 2013. Asta, pentru că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale acordă căminelor 1.411 lei pe lună pentru fiecare beneficiar. „Acum, avem trei luni pentru a organiza la standarde europene cel puțin 80% din unitate“, spune Geanina-Beatrice Oghină, managerul căminului. Practic, clădirea trebuie reamenajată, astfel încât să fie create rezerve pentru două persoane, fiecare cu dotări standard, inclusiv chiuvetă.
„Este un paradox. Dacă era o clădire amenajată la standarde europene, spitalul nu ar fi fost închis“, mai spune managerul. De la amenajare, însă, încep problemele. Ministerul nu acordă fonduri pentru aceste lucrări, iar cum decizia transformării a fost luată în cursul acestui an, nici Consiliul Local nu a prins cheltuiala în buget anual. Oricum, căminul va avea 25 de angajați, rămași din personalul spitalului desființat (reglementările prevăzând câte unul la fiecare doi pacienți). Ceilalți au optat să fie mutați la alte unități, în special la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Un caz ceva mai norocos este cel al fostului Spital Comunal Vintilă Vodă din județul Buzău. Conform managerului căminului, Eugen Dumitru Stănescu, Consiliul Local a acordat o finanțare de aproape 200.000 de lei reamenajării instituției, în opinia lui, suficientă pentru lucrările ce urmează să fie efectuate. Vor fi create 47 de locuri pentru primirea persoanelor vârstnice, bugetul total alocat de Ministerul Muncii acestei unități fiind de aproape 2,2 milioane de lei. Căminul va avea 24 de angajați.
Și, chiar dacă se credea că aceste cămine riscă să rămâne goale din lipsă de cereri, în realitate, oamenii se înscriu deja. „Avem 15 cereri, în condițiile în care nici site-ul nu este gata. Primarul ne-a ajutat, a vorbit în presă despre existența acestui cămin. Vom începe să dăm anunțuri în ziare“, spune Geanina-Beatrice Oghină. „Sunt optimistă, la unitatea din Ceahlău (localitate în județul Neamț – n. red.) sunt liste de așteptare. Nici nu se hotărâse transformarea, că aveam deja solicitări“, mai spune ea. În plus, în acest proces se implică și direcțiile generale de asistență socială (DGAS). De exemplu, managerul căminului din Vintilă Vodă spune că a primit deja câteva telefoane de la DGAS Buzău, unde există o listă de așteptare de 120 de persoane.
Căminele pentru vârstnici avansează bătrânește
24 aprilie 2011, 03:47
Ultima modificare în 24 aprilie 2011, 06:47
Investiții de sute de mii de lei, multă răbdare și liste de așteptare cu beneficiari. Sunt elemenetele-cheie ale transformării spitalelor închise în cămine pentru vârstnici, proces demarat în doar șapte cazuri.
Etichete: camine,
conversie,
investitii,
sistemul de sanatate,
spitale
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook