Înţelegerea cu Neutral Fuels din Dubai este că McDonald’s va folosi uleiul vegetal din producţia internă pentru a-l transforma în biodiesel pentru mijloacele de transport pe care compania le are în Emiratele Unite Arabe. Combustibilul a început să fie testat de anul trecut şi din luna mai a acestui an este produs pentru McDonald’s.
Acest tip de combustibil nu a mai fost utilizat în Peninsulă, iar reprezentanţii Neutral Fuels au declarat că biodieselul este cu 50% mai curat decât combustibilul obişnuit, având la bază un produs vegetal.
Neutral va produce în Dubai un million de litri de biodiesel pe an, iar cantitatea poate fi dublată dacă se va lucra în mai multe ture. Combustibilul produs va fi suficient pentru mijloacele de transport din Emiratele Arabe ale companiei.
Autovehiculele McDonald’s merg pe biodiesel în Statele Unite, în Anglia, în Austria şi în alte câteva zone ale Europei. Preţul biodiesel-ului produs din ulei vegetal este egal cu cel al combustibilului obişnuit, iar autovehiculele nu suportă modificări pentru a funcţiona astfel.
Anunţul că McDonald’s a luat această iniţiativă în Golf vine într-o perioadă în care energia alternativă este intens promovată în zonă, la fel ca măsurile de stopare a încălzirii globale.
Camioanele McDonald’s merg pe ulei vegetal în Emiratele Unite Arabe
4 iulie 2011, 15:32
Ultima modificare în 4 iulie 2011, 18:32
McDonald’s îşi alimentează camioanele din Emiratele Unite Arabe cu uleiul vegetal pe care îl foloseşte anterior în producţia proprie.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- PepsiCo va achiziţiona integral compania rusă Wimm-Bill-Dann
- Caroli Foods închide fabrica de la Tulcea
- Preţul gazelor naturale majorat cu circa 10% pentru consumatorii non-casnici
- Cererea de gaze naturale este estimată la 8,378 milioane MWh, în iulie
- Poşta Română vinde bilete la spectacole
- Guvernul și-a asumat privatizarea Oltchim la presiunile FMI
- Inspecția Muncii, în control la combinatul Oltchim
- Monopolul rus Gazprom îşi va spori exporturile spre Europa
- Companiile de stat trebuie să dea afară. Vezi cifrele
- Ultimul dinozaur de la stat are imunitate de 20 de ani