Camioanele româneşti nu vor mai fi sechestrate în Ungaria

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna însoţit de directorul adjunct al Autorităţii Rutiere Române Sajtos Laszlo, au participat pe data de 23 aprilie, la Budapesta, la o conferinţă organizată de Autoritatea Rutieră din Ungaria, în cadrul căreia a abordat problemele transportatorilor români care tranzitează teritoriul acestei ţări. În cadrul conferinţei s-au stabilit mai multe măsuri în sprijinul transportatorilor români. Astfel, pentru asig

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna însoţit de directorul adjunct al Autorităţii Rutiere Române Sajtos Laszlo, au participat pe data de 23 aprilie, la Budapesta, la o conferinţă organizată de Autoritatea Rutieră din Ungaria, în cadrul căreia a abordat problemele transportatorilor români care tranzitează teritoriul acestei ţări.

În cadrul conferinţei s-au stabilit mai multe măsuri în sprijinul transportatorilor români. Astfel, pentru asigurarea deplinei obiectivităţi a controalelor la care sunt supuşi transportatorii români, s-a stabilit ca acestea să fie efectuate în comun, cu participarea atât a autorităţilor române, cât şi a autorităţii rutiere din Ungaria şi a instituţiilor din această ţară care au dreptul de a amenda.

În plus, va fi iniţiat un acord româno-ungar prin care amenzile stabilite de autorităţile din Ungaria să fie urmărite pentru plată de autorităţile române, obţinându-se în schimb anularea măsurii de sechestrare a autovehiculelor româneşti.

Data: 25 aprilie 2008

Sursa: MT