Campania de informare a Guvernului privind COVID-19 a înregistat un real succes. Aceasta a ajuns, outdoor, online şi în print, la peste 12,5 milioane de persoane, se arată într-un raport BRAT.

Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) a transmis marţi Guvernului României, în vederea evaluării impactului campaniei de informare privind COVID-19 în rândul populaţiei, un raport detaliat de execuţie pentru cele şase luni de desfăşurare în presa tipărită, mediul online, radio naţional şi panotaj stradal.

Ce conține raportul BRAT?

Raportul conţine o analiză detaliată a difuzării mesajelor în cele 4 medii monitorizate de asociaţie, distribuţia acestora pe diverse criterii de clasificare şi o evaluare a impactului în ceea ce priveşte numărul de oameni atinşi şi profilul acestora.

În mediul online, campania s-a desfăşurat în perioada 12 iunie – 31 decembrie 2020, prin afişarea de peste 3,14 miliarde de ori a bannerelor campaniei, în aproximativ 300 de site-uri. Campania a atins lunar peste 7,9 milioane de persoane cu vârste între 14 şi 74 de ani, acoperind uniform toate categoriile de gen, vârstă şi statut social.

În presa scrisă tipărită, campania s-a desfăşurat în perioada 17 iunie – 31 decembrie 2020, prin publicarea a aproximativ 9.000 de machete în aproximativ 200 de publicaţii, fie locale sau naţionale, cea mai mare proporţie a machetelor fiind difuzată în cotidiene locale. Campania a atins peste 5,4 milioane de persoane, cu vârste între 14 şi 74 de ani, acoperind toate categoriile de gen, vârstă sau statut social şi, în special, persoanele adulte de peste 45 ani şi persoanele cu statut social înalt.

Pentru panotaj outdoor, campania s-a desfăşurat în perioada 3 iulie – 31 decembrie 2020, prin decorarea a aproximativ 1.500 feţe suport ale panourilor publicitare incluse în campanie, 27% în Bucureşti, 30% în oraşe cu peste 200.000 locuitori şi 43% în restul oraşelor. Campania OOH a atins, lunar, în 11 dintre cele mai mari oraşe din România, peste 2,3 milioane de persoane cu vârste între 14 şi 74 de ani, acoperind toate categoriile de gen, vârstă sau statut social, şi, în special, persoanele tinere, între 14 şi 24 ani şi persoanele cu statut social înalt.

În cadrul staţiilor radio naţionale, campania s-a desfăşurat în perioada 7 iunie – 31 decembrie 2020, prin difuzarea de aproximativ 30.000 de ori a spoturilor aferente Campaniei, la 10 staţii radio naţionale.

Campania de informare a Guvernului a atins un real succes

Campania a atins, în 3 din cele 4 medii monitorizate de BRAT (outdoor, online şi print), 12,7 milioane oameni, aproximativ 82% din populaţia cu vârsta între 14 şi 74 ani din România având acces la mesajele difuzate în cadrul campaniei. La aceste rezultate se adaugă cele din audiovizual (radio/TV).

BRAT a transmis că obiectivele de comunicare ale campaniei au fost îndeplinite cu succes din punctul de vedere al acoperirii audienţei vizate.

În opinia BRAT şi în acord cu majoritatea membrilor asociaţiei, modalitatea aleasă pentru derularea unei campanii guvernamentale de acest tip este un model de bună practică privind transparenţa şi respectarea standardelor profesionale ale industriei, având la bază criterii corecte de alocare a bugetelor de comunicare, un model ce poate fi urmat în orice acţiune similară derulată de stat.

Ce îmbunătățiri pot fi aduse?

BRAT consideră că, dincolo de îmbunătăţirile ce pot fi aduse atât din punct de vedere al unor mai bune criterii de alocare a sumelor, cât şi al procedurilor de derulare sau privind conţinutul efectiv al comunicării, s-a creat un cadrul legal şi un precedent exemplar, prin care astfel de campanii ar putea fi derulate cu succes şi în viitor, prin implementarea unor principii de obiectivitate şi transparenţă, cum ar fi:

– Criterii de eligibilitate a beneficiarilor campaniei pe baza comportamentului responsabil faţă de societate, manifestat prin plata constantă a taxelor şi impozitelor şi menţinerea unui climat de afaceri sănătos, prin încurajarea valorilor reale şi a investiţiilor etice în publicitate, respectându-se, astfel, principiul corectitudinii şi al obiectivităţii;

– Asigurarea accesului neîngrădit şi echitabil la fondurile guvernamentale pentru toate entităţile juridice cu activitate curentă în cadrul unui mediu şi care respectă standardele industriei de profil, respectându-se, astfel, principiul tratamentului egal şi al nediscriminării şi eliminându-se riscul de fraudare a fondurilor publice şi de alocare a acestora pe criterii eronate;

– Fixarea de către autoritatea publică a unor preţuri realiste şi corecte, ancorate în practica comercială uzuală de zi cu zi a pieţei de profil şi echilibrate în funcţie de categoriile specifice de produse media participante şi, nu în ultimul rând, în funcţie de performanţele reale şi demonstrabile ale acestora, respectându-se, astfel, principiul proporţionalităţii şi încurajând concurenţa loială între participanţii în cadrul campaniei, eliminând totodată criteriile subiective de evaluare;

– Cerinţa autorităţii publice de monitorizare şi evaluare a performanţelor obiective ale produselor media participante la campanie, prin colaborarea cu organisme independente, recunoscute de industria de profil, ce realizează o măsurare standardizată, obiectivă, transparentă şi unitară pentru toate produsele media, respectându-se, astfel, principiul transparenţei şi corectitudinii şi asigurându-se garanţia îndeplinirii obiectivelor de livrare asumate de către beneficiarii Campaniei.

„Considerăm că aceste principii reprezintă fundamentul oricărei campanii de informare publică ce ar putea fi organizată în viitor pe baza unor fonduri publice, astfel că recomandăm păstrarea, pe cât posibil, a unui model similar de organizare şi reglementare a unei eventuale viitoare campanii de interes naţional”, se arată într-un comunicat, transmite news.ro

Demersul a început în urmă cu un an

BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) a iniţiat, în urmă cu exact un an, la cererea membrilor săi, un demers comun de identificare a unui set de măsuri pentru sprijinirea presei în contextul stării de urgenţă generate de COVID-19 şi a blocării bugetelor de comunicare – fapt care a afectat grav companiile din cadrul organizaţiei – peste 150 de editori, agenţii de publicitate şi companii din industria media.

Demersul iniţiat de BRAT, la care s-au adăugat alte asociaţii profesionale, s-a concretizat sub forma campaniei de informare publică derulată de Guvernul României în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2020, modificată şi completată prin OUG nr. 86/2020 şi prin Legea nr. 165/2020.

Pentru a sprijini implementarea campaniei de informare în conformitate cu prevederile legale şi ţinând cont de statutul asociaţiei de organism independent, standardizat şi transparent, BRAT a încheiat, la solicitarea Guvernului, un protocol de colaborare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), autoritate a statului responsabilă cu implementarea campaniei, protocol în baza căruia a furnizat periodic rapoarte independente de monitorizare a difuzării mesajelor campaniei în presa scrisă, radio (staţii naţionale), online şi outdoor.

BRAT – Biroul Român de Audit Transmedia – este asociaţia profesională a industriei de media ce reprezintă de peste 20 de ani peste 150 de companii: 75 de editori de presă scrisă şi digital (care editează peste 350 de produse media), 20 de companii din domeniul publicităţii stradale, 55 de agenţii de publicitate şi alte companii din domeniu.