Guvernul a stabilit organizarea în data de 5 noiembrie a scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 16 localităţi în care această funcţie a rămas vacantă, precum şi pentru alegerea consiliului local într-o comună.
Fondurile necesare în vederea organizării alegerilor locale parţiale din 5 noiembrie se ridică la 4,368 milioane de lei şi sunt alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru acest an.
Alegerile parţiale vor fi organizate în municipiul Deva – judeţul Hunedoara, precum şi în comunele Bocsig – judeţul Arad, Nicşeni – judeţul Botoşani, Călăraşi – judeţul Cluj, Pantelimon şi Bărăganu – judeţul Constanţa, Teleşti – judeţul Gorj, Balş – judeţul Iaşi, Bîrghiş – judeţul Sibiu, Drăgoieşti – judeţul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia – judeţul Teleorman, Checea – judeţul Timiş, Oşeşti – judeţul Vaslui, Vlădeşti – judeţul Vâlcea.
Totodată, vor fi organizate alegeri parţiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, judeţul Constanţa.
Executivul a stabilit, prin hotărâre, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale: campania electorală începe cu 15 zile înainte de data alegerilor, pe 22 octombrie, şi se încheie pe 4 noiembrie, ora 7,00.
Guvernul a decis şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale, fiind stabilite atribuţiile şi sarcinile care revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, instituţiilor prefectului, primarilor, preşedinţilor consiliilor judeţene şi preşedinţilor tribunalelor.
Radiourile şi televiziunile pot transmite începând de duminică informaţii despre alegerile locale parţiale din 5 noiembrie, potrivit unei decizii adoptate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
"Reflectarea campaniei electorale în audiovizual începe duminică, 22 octombrie 2017, şi se încheie sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 7,00", prevede decizia.
Conform acesteia, posturile de radio şi de televiziune private, inclusiv de televiziune prin cablu, au avut obligaţia să comunice CNA, până joi, 19 octombrie, implicarea lor în campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, precum şi intervalele de timp în care vor fi difuzate emisiunile respective.
Decizia stipulează că, pentru reflectarea campaniei electorale, radiodifuzorii pot realiza şi difuza numai următoarele tipuri de emisiuni cu caracter electoral: cele informative, electorale şi cele de dezbatere electorală.
În perioada campaniei electorale, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni produse, realizate sau moderate de candidaţi şi de reprezentanţi declaraţi ai competitorilor electorali. Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate, echitate şi de informare corectă a publicului iar prezentarea activităţilor de campanie va fi realizată exclusiv de radiodifuzori, a mai decis CNA.
Candidaţii care deţin funcţii publice pot apărea în emisiunile informative numai în probleme legate de exercitarea funcţiei lor; în aceste situaţii, radiodifuzorii au obligaţia să asigure echidistanţa şi pluralismul de opinii.
CNA a mai stabilit că spoturile publicitare electorale se difuzează în calupuri separate şi marcate ca atare şi că în emisiunile electorale, în spaţiul alocat unui competitor electoral nu pot fi inserate spoturi electorale ale altor competitori.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat în 18 octombrie şedinţa Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor locale parţiale din 5 noiembrie, ocazie cu care a cerut tuturor structurilor de asigurare a ordinii publice atenţie sporită, astfel încât acest proces electoral să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă.
''În contextul în care duminică, 22 octombrie a.c., începe campania electorală, oficialul MAI s-a asigurat că toate activităţile sunt îndeplinite conform termenelor cuprinse în calendarul electoral, aprobat prin hotărâre de guvern. În ceea ce priveşte documentaţia privind achiziţia centralizată pentru ştampilele cu menţiunea VOTAT, timbrele autocolante şi plicurile transparente, aceasta este în procedură de avizare şi aprobare. De asemenea, au fost făcute demersurile către Ministerul Finanţelor Publice pentru deschiderea de credite bugetare pentru instituţiile prefectului şi pentru unităţile cu responsabilităţi în desfăşurarea procesului electoral. Pentru planificarea, organizarea şi coordonarea activităţilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice, la nivelul MAI a fost realizat un Plan de măsuri care vizează atât perioada premergătoare, cât şi cea în care se desfăşoară alegerile locale parţiale'', informa MAI miercuri. (Sursa: Agerpres)