Profesorul universitar dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), s-a alăturat campaniei #provocareapresedintelui. Prezentă în cadrul primei ediții a podcastului „Capital de sănătate”, ea a adresat mai multe întrebări celor 11 candidați. Întrebările abordează o serie de probleme critice ale sistemului de sănătate din România. Iar soluționarea acestora necesită suport legislativ, dar nu numai.
România are nevoie de o nouă Lege a Sănătății
Vă prezentăm astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, celebrată în fiecare an pe 7 aprilie, cele 10 întrebări adresate de președintele CMR candidaților prin #provocareapresedintelui:
- Care este viziunea dvs. pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din România?
- În România, este nevoie de o nouă Lege a Sănătății, care să răspundă eficient provocărilor actuale din sănătate. Ați susține un astfel de demers legislativ? Dacă da, din punctul dvs. de vedere, ce orizont de timp ar fi fezabil pentru implementarea unui asemenea demers?
- Ce măsuri veți promova pentru a asigura finanțarea adecvată a sistemului de sănătate? Având în vedere că România se situează printre ultimele țări la nivel european în ceea ce priveşte procentul din PIB alocat sănătății.
- Ce planuri aveți pentru a sprijini îmbunătățirea prevenției şi a educației pentru sănătate în rândul populației?
- Cum considerați că ar trebui abordată problema deficitului de personal medical, mai ales în anumite zone județe ale țării?
- Cum considerați că trebuie abordată problema accesului inechitabil la servicii medicale între zonele urbane şi cele rurale?
- Cum veți sprijini cercetarea şi inovarea în domeniul medical?
- Ce măsuri veți promova pentru a îmbunătăți condițiile de muncă din sectorul de sănătate?
- Ce măsuri doriți să promovați, cu obiective pe termen mediu și lung, pentru a crește speranța de viață şi a îmbunătăți starea de sănătate a populației?
- Ce reprezintă medicul pentru dumneavoastră?
În cadrul podcastului „Capital de sănătate” moderat de Sorin Andreiana, redactorul-șef al revistei Capital, prof. dr. Cătălina Poiană a argumentat necesitatea schimbării Legii Sănătății. Potrivit președintelui CMR aceasta nu mai corespunde nevoilor sistemului medical din România. De asemenea, susține specialistul, este necesară și modificarea Legii profesiei medicale. Dar și a Legii drepturilor pacientului, care să includă și reglementarea greșelii medicale.
O provocare pentru cei 11 candidați
Campania #provocareapresedintelui urmărește să adreseze candidaților la președinția României întrebări relevante din mai multe domenii de activitate, care să reflecte perspectivele și provocările specifice.
Întrebările pot fi adresate prin intermediul publicațiilor Evenimentul Zilei și Capital. Sau direct pe website-urile sau platformele de socializare ale companiilor sau personalităților, folosind hashtag-ul #provocareapresedintelui.
Cei care doresc să acceseze campania #provocareapresedintelui pentru a transmite o întrebare pentru candidații la președinție pot intra în contact cu redacțiile celor două publicații prin intermediul adresei de email provocareapresedintelui@evzgroup.ro.
Prin această campanie, Evenimentul Zilei și Capital își propun să lanseze o provocare și celor 11 candidați la funcția de Președinte al României, în dorința de a regăsi în discursurile acestora răspunsuri concrete la întrebări și probleme reale ale actorilor economici și societății românești.