Campania #provocareapresedintelui își propune să deschidă un dialog real între candidații la Președinție și societatea românească. Pentru aceasta am solicitat reprezentanților unor domenii-cheie pentru societatea și economia românească să adreseze o serie de întrebări relevante.

Cristian Bădescu este fondatorul unui grup de companii ce dețin prima poziție în zona sa de activitate.

Astfel, INATECH GROUP a fost fondat în 2010, pentru ca, în 2014 să atingă cifra de afaceri de 1 milion de euro. În 2017, a introdus ambalajele ecologice și reciclabile în portofoliul de produse. În 2021, cifra de afaceri a companiei depășește pragul de 5 milioane €. Anul acesta se este foarte posibil ca cifra de afaceri să treacă de 10 milioane de euro.

Un stat care să lucreze pentru oamenii de afaceri, nu împotriva lor

Antreprenorul vrea să știe dacă și cât se va implica viitorul președinte în sprijinirea inițiativelor private în afacerile din producție.

Cristian Bădescu, CEO INATECH: ”Sunt antreprenor de peste 15 ani și sunt fondatorul grupului de firme INATECH. Grupul INATECH derulează afaceri desfășoară activități în zona ambalajelor de protecție, reciclării și construcțiilor.

În calitatea mea de antreprenor doresc să adresez astăzi o întrebare viitorului președinte al României: Domnule președinte, România are un potențial imens în zona industriilor de nișă și al antreprenoriatului industrial. Totuși, în calitate de fondator al unui grup ce produce ambalaje sustenabile, resimt zilnic obstacole birocratice, instabilitate legislativă și lipsa unei strategii clare de reindustrializare a României.

Având în vedere atribuțiile președintelui României în a media între stat și societate și în a reprezenta interesele României pe plan extern, ce inițiative concrete veți sprijini în a facilita dezvoltarea antreprenoriatului productiv în România și pentru a reda încrederea investitorilor locali că acest stat lucrează pentru ei și nu împotriva lor. Vă mulțumesc!”

#provocareapresedintelui pentru 11 candidați

Campania #provocareapresedintelui urmărește să adreseze candidaților la președinția României întrebări relevante din mai multe domenii de activitate, care să reflecte perspectivele și provocările specifice.

Întrebările pot fi adresate prin intermediul publicațiilor Evenimentul Zilei și Capital. Sau direct pe website-urile sau platformele de socializare ale companiilor sau personalităților, folosind hashtag-ul #provocareapresedintelui.

Cei care doresc să acceseze campania #provocareapresedintelui pentru a transmite o întrebare pentru candidații la președinție pot intra în contact cu redacțiile celor două publicații prin intermediul adresei de email provocareapresedintelui@evzgroup.ro.

Prin această campanie, Evenimentul Zilei și Capital își propun să lanseze o provocare celor 11 candidați la funcția de președinte al României, în dorința de a regăsi în discursurile acestora răspunsuri concrete la întrebări și probleme reale ale actorilor economici și societății românești.