Denis Ibadula este directoarea Laboratorului de Cercetare de Matematică Româno-Turc „Grigore Moisil” al Universității „Ovidius” din Constanța. Este un nume ce se remarcă în spațiul academic autohton. În 2011, de exemplu, a primit titlul de „profesorul universitar al anului”, în România. De asemenea, ține prelegeri la unele dintre cele mai importante universități din lume printre care Princeton, Cambridge, KU Leuven și multe altele.

Accent pe domeniul matematicii

În cadrul campania #provocareapresedintelui, Denis Ibadula adresează următoarea întrebare celor 11 candidați la președinție: „Într-un context în care învățământul preuniversitar se confruntă cu o criză de vocație, de competență și de atractivitate, considerați că viitorii profesori de matematică de liceu ar trebui să urmeze obligatoriu o formare solidă, printr-o licență și un masterat de specialitate?”.  

În calitate de cadru universitar și directoare a unui laborator de cercetare de matematică, Denis Ibadula vrea să afle din partea candidaților dacă susțin crearea cadrului legal și bugetar pentru ca viitoarele cadre didactice să poată urma, simultan, cu finanțare de la stat, un master profesional și unul didactic. Ea face referire de această dată la cerințele reprezentanților celor opt mari universități din Consorțiul Universitaria. 

Calculele viitorului președinte

„Ce măsuri concrete veți susține în calitate de Președinte pentru a proteja și consolida învățământul matematic de calitate în România, în contextul în care viitorii profesori de matematică riscă să fie formați prin rute scurtate, fără o pregătire riguroasă de specialitate (licență + master), iar numărul tinerilor atrași de cariera didactică este în scădere alarmantă?”, completează Denis Ibadula.

Ea consideră că România are nevoie de o reformă profundă a formării cadrelor didactice din domeniul matematicii. În opinia ei, pregătirea insuficientă a viitorilor profesori, mai ales pentru nivelul liceal, afectează calitatea educației și încrederea elevilor în acest domeniu strategic. 

Denis Ibadula. O altă perspectivă

Ca membră a comunității tătare din România, Denis Ibadula aduce în discuție și drepturile minorităților din țara noastră. Ea amintește că pe data de 22 mai 2024, senatorul Remus Negoi a adresat o interpelare oficială (Interpelare nr. 3371/b din 22.05.2024) Secretarului General al Guvernului. Interpelarea făcea referire la posibile incompatibilități în conducerea Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România (UDTTMR). Deoarece nu s-a primit niciun răspuns, pe 3 septembrie 2024 a fost formulată o revenire la interpelare. 

Conform legii, Guvernul este obligat să răspundă în termen de cel mult două săptămâni, cu posibilitatea prelungirii termenului cu o săptămână. Însă, până în prezent, spune Denis Ibadula, nu s-a oferit nicio clarificare pe această temă.

„Întârzierea ridică întrebări grave despre modul în care Guvernul respectă procedurile legale și își îndeplinește obligațiile față de cetățeni, mai ales în privința transparenței și corectitudinii în gestionarea fondurilor publice alocate organizațiilor minorităților naționale”, spune cadrul universitar. 

Cu și pentru minoritățile din România

Astfel, Denis Ibadula are și o altă întrebare: „Cum veți asigura, în calitate de viitor Președinte al României, respectarea strictă a legii de către Guvern și instituțiile statului, în special în ceea ce privește obligațiile legale de răspuns la interpelările parlamentare, pentru a garanta transparența și corectitudinea în gestionarea fondurilor publice destinate organizațiilor reprezentative ale minorităților naționale?”.

Ea dorește să afle de la cei 11 candidați, prin intermediul campaniei #provocareapreședintelui, cum justifică cei intrați în cursa electorală absența unui răspuns oficial din partea Guvernului la o interpelare parlamentară, în ciuda obligațiilor legale clare.

„Ce măsuri concrete veți lua pentru a preveni astfel de încălcări ale legii, care subminează încrederea cetățenilor în statul de drept?”, mai vrea să știe Denis Ibadula.

Întrebările pentru campanie pot fi adresate prin intermediul publicațiilor Evenimentul Zilei și Capital sau direct pe website-urile sau platformele de socializare ale companiilor sau personalităților, folosind hashtag-ul #provocareapresedintelui.

Cei care doresc să transmită o întrebare candidaților la președinție le pot adresa redacțiile celor două publicații prin intermediul adresei de email provocareapresedintelui@evzgroup.ro.