Proiectul urmărește să aducă în fața publicului opiniile unor voci importante din țara noastră, din cultură, business, agricultură, sport și multe altele. Scopul final este ca întrebările adresate să și ajungă la cei 11 candidați pentru cea mai înaltă funcție în stat, iar mai apoi aceștia să vină și cu răspunsuri concrete.

Succesul lui „Miță”

Mihai Georgescu, „Miță”, a devenit imaginea trupei Bere Gratis, alături de care a lansat numeroase hituri și albume. Are o carieră de peste 25 de ani în industria muzicală românească. Însă, pentru campania electorală, el are alte preocupări.

Privește România din alt unghi și adresează următoarea întrebare: „În ideea în care toată Europa se înarmează, crescând bugetele pentru apărare și chiar promovând beneficiul acestui lucru, considerați că România trebuie să acționeze conform politicii Statelor Unite ale Americii sau Europei? Mai ales că relațiile americano-ruse din ultima perioadă par să eludeze deciziile părții europene”.

Despre bani

Mihai Georgescu a fost, de asemenea, profesor de canto și a înființat propria școală de muzică, „Voca School”, unde își împărtășește experiența și pasiunea pentru muzică. Antreprenor, are cunoștințe despre ceea ce înseamnă gestionarea unui buget și de aceea vrea să afle mai multe din partea candidaților și despre acest subiect. „Întotdeauna bugetul de stat a consumat banii asigurărilor de sănătate pe alte nevoi financiare ale țării (pensii, pensii speciale, și multe alte cheltuieli), ceea ce duce la o lipsă a fondurilor din acest domeniu. Când credeți că acest fapt se poate regla și din ce cauză se întâmplă acest fenomen de atâția ani?”, este cea de-a doua întrebare adresată de Mihai Georgescu.

Iar cea de-a treia sa întrebare face referire la oameni și la posibilul impact al clasei politice asupra populației. „Miță” este de părere că domeniile educație și cultură sunt codașele sistemului de stat. Iar pe acest principiu, el vrea să afle de la cei 11 candidați dacă: „Aveți de gând să sprijiniți îndobitocirea poporului român în timpul mandatului dumneavoastră sau să înțelegeți că fără o națiune deșteaptă, în care să promovăm valorile meritocrației, viitorul arată sumbru?”.

Mihai Georgescu este o figură importantă în peisajul muzical românesc. Cunoscut în spațiul public și sub numele de „Miță”, el este apreciat pentru contribuția sa la succesul trupei Bere Gratis. Mihai Georgescu a pus bazele formației muzicale în 1998, alături de Robert Anghelescu și Marius Dobre, colegi dintr-o altă formație numită „Ghost”. Lor li s-au alăturat ulterior Mihai „Magga” Suciu și Marius Mirea.

#provocareapreședintelui

Campania #provocareapresedintelui lansată de EVZ și Capital urmărește să adreseze candidaților la președinție întrebări relevante din mai multe domenii de activitate. Acestea reflectă perspectivele și provocările specifice fiecărei activități în parte.

Întrebările pot fi adresate prin intermediul publicațiilor Evenimentul Zilei și Capital. Sau direct pe website-urile sau platformele de socializare ale companiilor sau personalităților, folosind hashtag-ul #provocareapresedintelui.

Cei care doresc să acceseze campania #provocareapresedintelui pentru a transmite o întrebare pentru candidații la președinție pot intra în contact cu redacțiile celor două publicații prin intermediul adresei de email provocareapresedintelui@evzgroup.ro.