Campanie electorală în plină criză! Biden îl acuză pe Trump că încearcă amânarea alegerilor din Statele Unite

Statele Unite este în acest moment țara cu cei mai mulți infectați cu noul coronavirus și cu cei mai mulți morți din această cauză. Bine, cei mai mulți dintre țările democratice și care raportează real. Criza medicală prin care trece, dublată de una economică, nu inhibă însă apetitul pentru campania electorală din acest an. Iar democratul Joe Biden a reușit ieri să iasă în evidență printr-o acuzație extremă: Donald Trump ar încerca să amâne alegerile prezidențiale.

Joe Biden, cel care va fi cel mai probabil candidatul democraților pentru Casa Albă, susține că că președintele Trump va acționa pentru întârzierea alegerilor pe fondul focarului de coronavirus.

Comentariile făcute de Biden vin după ce dr. Anthony Fauci, principalul expert epidemiologic al SUA, a declarat într-un interviu că nu poate garanta că oameni vor fi în siguranță să voteze fizic la urne în noiembrie, din cauza coronavirusului.

„Cred că va încerca să amâne într-un fel alegerile și să explice motivul pentru care nu pot fi ținute. Acesta este singurul mod în care consideră că poate câștiga ”, a spus Biden într-un eveniment de campanie online.

Îl acuză că a blocat finanțarea poștei americane

Biden l-a învinovățit pe Trump pentru că a blocat finanțarea de urgență a serviciul poștal american, care ar putea gestiona zeci de milioane de voturi în această toamnă. Biden a declarat că are dovezi că Trump încearcă deja să „submineze” alegerile și să îngreuneze votul americanilor.

„Trebuie să facem ca votul să fie mai ușor pentru toată lumea, în special dacă ne vom afla în situația de izolare în care ne aflăm acum”, a spus Biden. „Dar asta necesită mulți bani și va trebui să oferim bani statelor și să insistăm să ofere buletine de vot prin poștă.”

La începutul acestei luni, Trump a spus că votarea prin e-mail este „oribilă”. „Nu ar trebui să fie vot prin e-mail. Ar trebui să mergi la o cabină de vot. Nu trimiteți votul prin poștă. Se pot întâmpla tot felul de lucruri rele”, a declarat Trump.