Unul dintre cei mai cunoscuți luptători de K1, multiplu campion naţional şi internaţional, a vrut să facă afaceri exact cu cine nu trebuia.
Adrian Maxim, multiplu campion naţional şi internaţional K1, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea alături de un alt orădean, Bogdan Alin Sălăjan, sub acuzaţia de trafic de droguri de risc. Prin actul de acuzare înaintat Tribunalului Bihor, procurorii DIICOT au arătat că cei doi au fost prinşi în flagrant pe 19 noiembrie, în jurul orei 14,00, în momentul în care vindeau 1 kilogram de cannabis unui ofiţer sub acoperire.
“Persoana autorizată s-a întâlnit cu inculpatul în municipiul Oradea, ocazie cu care inculpatul i-a vândut un kilogram de substanţă vegetală (cannabis), în schimbul sumei de 4.000 euro, marfa provenind de la inculpatul Sălăjan Bogdan Alin”, se arată într-un comunicat al DIICOT postat pe pagina proprie. Ulterior, Sălăjan i-a condus pe anchetatori la o casă din localitatea Girişu de Criş, unde le-a predat două borcane din sticlă, conţinând 480 grame cannabis, iar ulterior şi la o altă locaţie, unde a predat mai multe plante de cannabis puse la uscat pe o sfoară, din care s-au recoltat 5,7 kilograme de materie vegetală.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, unde a fost înregistrat pe data de 11 decembrie. O zi mai târziu, judecătorul de Cameră preliminară a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, decizie pe care procurorii DIICOT o mai pot contesta la Curtea de Apel Oradea.