Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu a anunţat că valoarea noului contract nu este mai mică de jumătate de milion de euro. 

"Liga I se va numi de acum înainte Liga I Betano. Valoarea contractului cu noul partener este confidenţială. Dar regula Ligii Profesioniste de Fotbal este ca valoarea contractului cu un sponsor principal să nu fie mai mică de 500.000 de euro. Am schimbat sponsorul pentru că Orange (n.r. – partenerul din sezonul trecut) a vrut să diminueze contractul. Motivul nu ni l-au spus. Au zis doar că nu pot să ofere mai mult de 250.000 de euro", a precizat Iorgulescu. 

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu a avut emoţii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, precizând că încercarea conducerii FCSB de a câştiga titlul la masa verde era sortită eşecului de la început, deoarece regulamentul privind departajarea în caz de egalitate de puncte este clar. 

Din punctul său de vedere, FC Viitorul era campioana României de la sfârşitul play-off-ului. "Nu am avut emoţii pentru verdictul la TAS. Campioana s-a ştiut din momentul în care s-a terminat sezonul. Numai încercarea unora de a câştiga la masa verde campionatul a dus la această incertitudine, care de fapt nu fost niciun moment. De trei ani se juca la fel şi s-a făcut calculul în acelaşi mod, adică meciurile directe din play-off contau, era foarte clar. Aşa că nu se punea problema să fie altă decizie la TAS. Nu m-a deranjat foarte mult acţiunea celor de la FCSB… Am avut însă o dezamăgire că au încercat ceva ce era imposibil", a spus el. 

LPF nu intenţionează să modifice Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF), mai ales că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a respins apelul FCSB, dând câştig de cauză clubului FC Viitorul. "Nu trebuie făcută nicio modificare a regulamentului. Lucrurile sunt clare şi au fost foarte clare. Aşa că mergem mai departe cu aceeaşi formulă (n.r. – de regulament). Cu această ocazie TAS a lămurit mai bine sistemul competiţional şi felul de departajare a echipelor", a explicat preşedintele. 

Întrebat dacă sunt şanse ca din ediţia 2018-2019 să se modifice sistemul competiţional al Ligii I, aşa cum doreşte Federaţia Română de Fotbal, Iorgulescu a răspuns: "Din punctul nostru de vedere nu sunt şanse. Dar mai sunt probleme neprevăzute care pot apărea în cursul acestui campionat. S-a văzut că de o perioadă de timp ne lovim de problema finanţării cluburilor. Pentru că au fost cluburi care cu greu au terminat campionatele în ultimii 2-3 ani. Noi sperăm să mergem în continuare pe această structură a campionatului şi să nu avem motive să schimbăm sistemul competiţional. Anul trecut a fost un campionat foarte disputat până în ultima etapă". 

AGERPRES